MEDITAȚII ÎN CHEIA SOL – interpretul Ștefan Petrache
Ștefan Petrache s-a născut la 8 mai 1949 în satul Vânători, raionul Nisporeni. Și-a făcut studiile la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău (1978-1983). A fost solist în orchestra simfonică și de estradă a Radioteleviziunii Moldovenești, în formațiile vocal-instrumentale „Orizont”, „Contemporanul”, director-artistic și solist al formației „Plai”.
A înregistrat cele mai rezistente piese din estrada autohtonă. Amintim doar câteva: „De-aș avea”, „În august”, „Chemarea casei părintești”, „Ce-aș fi fost”, „Crede-mă”, „Balada haiducească”, „Iubește”, „Monolog” etc. Se retrage din scenă în anul 1991, văzându-se nevoit să-și câștige pâinea în domeniul construcției.
Ștefan Petrache s-a stins din viață la 13 ianuarie 2020.
„Eu consider că muzica este un pilon al verticalității pentru fiecare om. Este o haină în care se ascunde de vânturi năprasnice, de arșiță, este o înghițitură de apă în deșert, este un sprijin când te-mpiedici și te dor rănile.
Nu demult am intrat în posesia a 60 de CD-uri, o ediție londoneză, o colecție de muzică clasică, preclasică, începând de la Bach, Handel, Haydn, terminând cu ziua de azi. Este o coleție-avere mare, veritabilă. Deseori pornesc muzica, mă așez în fotoliu și închid ochii. Uite așa pot să stau o jumătate de oră, 40 de minute, o oră dacă o am... și nici nu deschid ochii.
Oboiul, cornul, violoncelul – aceste instrumente muzicale au un timbru, un sunet care te pătrunde adânc-adânc. Oboiul te mângîie, cornul parcă de înalță, te face să te ridici, să zbori, să plutești, iar violoncelul îți mângâie sufletul încetișor, în surdină, câte-odată mai supărat, ca un bunicuț blând.
Bineînțeles, am crescut cu urechea pe Radio Iași și Radio București. De acolo am învățat un piculeț mai bine a vorbi, a înțelege lucrurule și trebuie să spunem adevărul, să mulțumim acestor 2 posturi de radio, deoarece au fost pentru noi încă o universitate, fără doar și poate. Și e firesc că am cântat din Rita Pavone, Florin Bogardo, Aurelian Andrescu, Margareta Pâslaru (”Nu mai plânge, baby” și multe alte melodii)... Acum îmi amintesc cu greu, vă imaginați, erau anii 1966-67. Este un pic de timp...
Pentru mine muzica este parte componentă a existenței”.
Autor: Filip Rudenco
