O samă de cuvinte//Horinca și hulubii lumii, pururi călători
„Hulubii lumii, pururi călători” (Vasile Voiculescu, “Sufletul”, 1918)
„Hulub” (porumbel) și „horincă” sunt două vorbe pur ucrainene intrate de mult în română. Le recunoaștem că sunt ucrainene printr-o particularitate fonetică ce separă anumite limbi și dialecte slave de celelalte: în ucraineană, cehă, slovacă și în dialectele rusești din sud, spre Caucaz și Marea Neagră, orice -G- a devenit -H-.
Acestea sunt limbi fără sunetul -G- (cu excepția unor împrumuturi recente, ca în "gay", să spunem). De aceea, castelul din Praga, celebrul Hrad de pe colină, nu e altceva decât pronunția cehă a lui Grad (oraș, gorod); Jan Hus, reformatorul ceh ars pe rug, ar fi trebuit să fie Jan Gus (Ioan Gâscă).
Când l-am auzit vorbind prima oară pe răposatul general rus Lebed (cel cu faimă urâtă din Transnistria), am crezut că e ucrainean, pentru că pronunța, de pildă, <horăd> pentru gorod, город (oraș). De fapt era rus din sud. (Pronunța <horăd> pentru gorod, cum și cehescul Hrad vine de la “Grad”). Așa se face că în ucraineană avem “holuba” pentru golub, голубь, porumbel, columba. Din ucraineană, așadar, am luat și noi "hulubul" sinonim cu porumbelul.
Horinca: la fel, avem în română de două ori rădăcina slavă *gor-/*gar- = a arde. Mai întâi în verbul provenit de la slavii balcanici, din sârbă și bulgară: “a dogorî” (do-goreti, a arde, < goreti)... Dar, pronunțat cu H- în loc de G- avem aceeași rădăcină în “horincă”, ceva care arde (hor-) gâtul. (Cf. de la aceeași rădăcină, în cehă: hořčice = muștar, tot ceva care arde gâtul, în rusă: горчица).
Și de la aceeași rădăcină, dar cu G-, pentru că era evreu rus, și-a ales pseudonimul și scriitorul (devenit) francez Romain Gary. Pseudonimul literar “Gary” nu înseamnă altceva decât cel care arde, do-gorește, горит, горящий, flamboaiantul! În (Romain) Gary și în horincă și în a dogorî avem așadar aceeași rădăcină slavă a arderii.
AUTOR: Dan Alexe
