Social

Călătoriile cu trenul la Iași, mai scumpe din 10 mai

Biletele de călătorie cu trenul la Iași se vor scumpi cu până la 30 la sută, începând cu 10 mai, a anunțat întreprinderea Calea Ferată a Moldovei.

Astfel, un bilet pentru clasa III va costa 110 de lei față de 90 în prezent, pentru clasa II - 130 de lei, față de 100 în prezent, iar un bilet pentru clasa I - 170 de lei față de 130 de lei cât este în prezent.

Pentru copii se va aplică reducerea de 50% din tarif.

Zilnic, CFM operează două curse pe această rută.

Amintim că săptămâna trecută, Guvernul a majorat capitalul social al CFM din contul creditelor de la BERD și BEI. Astfel, peste 728 de mii de lei sau echivalentul a 35 de mii de euro vor fi alocați de Ministerul Finanțelor pentru majorarea capitalului social al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”.

Totodată, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat anterior că pentru achitarea restanțelor salariale ale angajaților de la Calea Ferată a Moldovei, ministerul de resort va contracta un împrumut de 35 de milioane de lei de la o altă instituție de stat.

În ultimul an, CFM a ajuns să se confrunte din nou cu probleme financiare, fiind acumulate noi restanțe salariale. La sfârșitul lunii ianuarie, Oleg Tofilat a demisionat din funcția de șef al Căii Ferate din Moldova, invocând lipsa finanțării corespunzătoare din partea statului. Ulterior, Agenția Proprietății Publice l-a desemnat pe Serghei Tomșa, să preia interimatul funcției de director general pentru o perioadă de tranziție.

CFM este cea mai mare întreprindere de stat cu 6 mii de angajați.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult