Legea avocaturii, adoptată fără dezbateri publice: autoarea invocă lipsa de timp, avocații vorbesc despre manipulare
Deputata Efimia Bandalac, autoarea amendamentelor la Legea cu privire la avocatură, recunoaște că proiectul nu a fost supus consultărilor publice, motivând că, „pe final de mandat, cu regret, nu s-a reușit”. Ea susține că modificările propuse urmăresc îmbunătățirea cadrului legal și afirmă că problemele din sistem au fost discutate în repetate rânduri, iar Uniunii Avocaților i s-a cerut să vină cu soluții, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Avocații resping însă aceste declarații, acuzând-o de populism și spunând că nu au fost consultați. Între timp, protestul acestora a ajuns în a patra zi.