---
title: "Parlamentul European urmează să voteze o rezoluție de evaluare a provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova"
url: https://radiomoldova.md/p/10693/parlamentul-european-urmeaza-sa-voteze-o-rezolutie-de-evaluare-a-provocarilor-cu-care-se-confrunta-republica-moldova
published: 2023-04-19T08:16:55Z
language: ro
author: "Ionela Golban"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Parlamentul European urmează să voteze o rezoluție de evaluare a provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova

> Parlamentul European urmează să voteze astăzi o rezoluție de evaluare a provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova, se precizează într-un comunicat al instituției. Rezoluția este rezultatul unei dezbateri în plen pe aceeași temă, care a avut loc în luna martie.

Parlamentul European urmează să voteze astăzi o rezoluție de evaluare a provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova, se precizează într-un comunicat al instituției. Rezoluția este rezultatul unei dezbateri în plen pe aceeași temă, care a avut loc în luna martie.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/3ec72c73-d245-45e2-b99c-8d8b613d27f7.jpg)

Decizia a fost luată după ce la începutul acestui an, președinta, Maia Sandu, a avertizat că Rusia dorește să organizeze o lovitură de stat în Republica Moldova, inclusiv prin sabotaj și prin intensificarea tulburărilor civile, pentru a opri procesul de integrare a țării în Uniunea Europeană.

În comunicat se precizează că Republica Moldova, fiind una dintre cele mai sărace țări din Europa, a suferit din cauza revoltelor politice și economice din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, inclusiv a protestelor de stradă organizate cu scopul de a destabiliza situația politică a țării.

Amintim că Republica Moldova a primit statutul de țară candidată la Uniunea Europeană, împreună cu Ucraina, în iunie 2022.
