---
title: " Ministerul Culturii a dat startul selecției naționale a satelor turistice care aspiră la titlul „Best Tourism Villages”"
url: https://radiomoldova.md/p/11072/ministerul-culturii-a-dat-startul-selectiei-nationale-a-satelor-turistice-care-aspira-la-titlul-best-tourism-villages-
published: 2023-04-25T13:27:59Z
language: ro
author: "Ionela Golban"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

#  Ministerul Culturii a dat startul selecției naționale a satelor turistice care aspiră la titlul „Best Tourism Villages”

> Ministerul Culturii a lansat selecția națională a satelor turistice care aspiră la titlul „Best Tourism Villages”, ediția a III-a, în cadrul competiției internaționale desfășurate de către Organizația Mondială a Turismului, sub egida ONU.

Ministerul Culturii a lansat selecția națională a satelor turistice care aspiră la titlul „Best Tourism Villages”, ediția a III-a, în cadrul competiției internaționale desfășurate de către Organizația Mondială a Turismului, sub egida ONU.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/12ac1cbc-97ce-405f-bb7e-d0dbb998e458.jpg)

Scopul concursului este identificarea unui sat, cu obiective turistice culturale și naturale recunoscute, care păstrează și promovează valorile, produsele și stilul de viață din localitate cu scopul de a face din turism unul dintre motoarele dezvoltării rurale și bunăstării comunității.

După depunerea candidaturilor și evaluarea acestora, Republica Moldova va transmite către Organizația Mondială a Turismului cel mult opt propuneri de sate turistice, care vor concura cu alte destinații rurale din întreaga lume. 

Pentru a fi eligibil, satul trebuie să aibă cel mult 15 mii de locuitori, să fie situat într-un peisaj cu o prezență importantă a activităților tradiționale și să împărtășească valorile, precum și stilul de viață al comunității.
