---
title: "Ex-vicepreședinta Parlamentului European a fost arestată și pusă sub acuzare în cadrul anchetei anticorupție"
url: https://radiomoldova.md/p/1149/ex-vicepresedinta-parlamentului-european-a-fost-arestata-si-pusa-sub-acuzare-in-cadrul-anchetei-anticoruptie
published: 2022-12-11T17:34:45Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Ex-vicepreședinta Parlamentului European a fost arestată și pusă sub acuzare în cadrul anchetei anticorupție

> Vicepreședinta elenă a Parlamentului European, Eva Kaili, și alte trei persoane au fost arestate duminică și puse oficial sub acuzare în Belgia, în cadrul anchetei privind suspiciuni de corupție în legătură cu Qatarul, a declarat pentru AFP o sursă judiciară, scrie Agerpres.

Vicepreședinta elenă a Parlamentului European, Eva Kaili, și alte trei persoane au fost arestate duminică și puse oficial sub acuzare în Belgia, în cadrul anchetei privind suspiciuni de corupție în legătură cu Qatarul, a declarat pentru AFP o sursă judiciară, scrie Agerpres.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/00e93334-8d65-4ecd-b65c-bb66c1ca874e.jpg)

Parchetul federal nu a furnizat niciun nume când a anunțat plasarea în detenție provizorie a patru dintre cele șase persoane reținute în ultimele 48 de ore. Totuși, potrivit unei surse judiciare, care a dorit să își păstreze anonimatul, Eva Kaili este una dintre cele patru persoane arestate preventiv. 

Sursa a precizat că eurodeputata nu și-a putut folosi imunitatea parlamentară deoarece infracțiunea de care este acuzată a fost descoperită „în flagrant delict”, vineri.
 
Precizăm că președinta Parlamentului European Roberta Metsola a dispus aseară (sâmbătă) retragerea mandatului din funcția de vicepreședinte a eurodeputatei elene, Eva Kaili, după ce aceasta a fost reținută vineri seara de justiția belgiană la Bruxelles într-o anchetă privind suspiciuni de corupție în legătură cu Qatarul.
