---
title: "România a înregistrat o rată anuală a inflației record"
url: https://radiomoldova.md/p/1294/romania-a-inregistrat-o-rata-anuala-a-inflatiei-record
published: 2022-12-14T05:43:00Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# România a înregistrat o rată anuală a inflației record

> România a înregistrat, în noiembrie, o rată anulă a inflației record de aproape 17%, cea mai mare din ultimii 20 de ani. Este peste prognoza pentru sfârșitul anului, de 16,3%, anunțată de guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, transmite Radio România Actualități.

România a înregistrat, în noiembrie, o rată anulă a inflației record de aproape 17%, cea mai mare din ultimii 20 de ani. Este peste prognoza pentru sfârșitul anului, de 16,3%, anunțată de guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, transmite Radio România Actualități.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/8ed6e5e6-a141-4511-9d68-07cab0874961.jpg)

Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la mâncare. Aceasta este cu aproape 22% mai scumpă față de noiembrie 2021, potrivit Institutului Național de Statistică. Cel mai mult a crescut prețul zahărului, cu aproape 62%. 

Alte alimente care au înregistrat majorări de peste 40 de procente sunt untul și uleiul. Energia electrică aproape că s-a dublat în ultimul an, iar gazele s-au scumpit cu aproape 38%. 

Creșteri de circa 20 de procente au fost și la energia termică și la combustibili. Tot cam cu atât s-au scumpit transportul aerian și feroviar, precum și serviciile de apă, canal și salubritate. Singura ieftinire s-a înregistrat, în ultimul an, la serviciile de telefonie, care au scăzut cu circa 1%.
