---
title: "Salvatorii moldoveni au pornit spre Kahovka"
url: https://radiomoldova.md/p/14511/salvatorii-moldoveni-au-pornit-spre-kahovka
published: 2023-06-10T16:58:01Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Salvatorii moldoveni au pornit spre Kahovka

> Salvatorii din Republica Moldova au pornit la drum pentru a transporta pe cale terestră un lot de ajutoare umanitare destinat Ucrainei, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Salvatorii din Republica Moldova au pornit la drum pentru a transporta pe cale terestră un lot de ajutoare umanitare destinat Ucrainei, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

![IGSU](https://storage.radiomoldova.md/images/ea036aa3-419e-475c-b031-4c18b65105cd.jpg)

*Sursa: IGSU*

Lotul de asistență internațională umanitară în valoare de 4,2 milioane este acordat întru gestionarea consecințelor ecologice și umanitare, provocate de distrugerea barajului de la Nova Kakhovka. 

Decizia a fost aprobată vineri, 9 iunie, la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean. 


Ajutoarele includ stații de pompare a apei, bărci gonflabile, produse alimentare, precum și echipamente necesare pentru înlăturarea consecințelor inundațiilor.

Bunurile sunt oferite din rezervele IGSU și ale Agenției Rezerve Materiale.

![IGSU](https://storage.radiomoldova.md/images/3660af0f-49ec-4a5f-8680-c119cbfa2c45.jpg)

*Sursa: IGSU*

![IGSU](https://storage.radiomoldova.md/images/d0d1ea5d-4196-4bb5-bfac-a2d3c3903eba.jpg)

*Sursa: IGSU*
