---
title: "Bărbatul din Liban care și-a aruncat fetița de la etajul patru a fost condamnat la închisoare"
url: https://radiomoldova.md/p/14714/barbatul-din-liban-care-si-a-aruncat-fetita-de-la-etajul-patru-a-fost-condamnat-la-inchisoare
published: 2023-06-13T12:17:21Z
language: ro
author: "Valeria Văcărescu"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Bărbatul din Liban care și-a aruncat fetița de la etajul patru a fost condamnat la închisoare

> Bărbatul de 29 de ani, originar din Liban, care și-a aruncat copilul nou-născut pe geamul apartamentului de la etajul 4, și-a aflat astăzi sentința. El a fost recunoscut vinovat pentru „omor săvârșit cu deosebită cruzime asupra unui membru de familie minor” și va sta 17 ani și 6 luni la închisoare, într-un penitenciar de tip închis.

Bărbatul de 29 de ani, originar din Liban, care și-a aruncat copilul nou-născut pe geamul apartamentului de la etajul 4, și-a aflat astăzi sentința. El a fost recunoscut vinovat pentru „omor săvârșit cu deosebită cruzime asupra unui membru de familie minor” și va sta 17 ani și 6 luni la închisoare, într-un penitenciar de tip închis.

![newsflash.ro](https://storage.radiomoldova.md/images/633f0d8b-8e66-4e0f-afaf-8c25f155c0c9.jpg)

*Sursa: newsflash.ro*

Totodată, instanța a dispus expulzarea acestuia după executarea pedepsei.

Potrivit Procuraturii Generale, la data de 4 iulie 2022, în jurul orei 20:49, bărbatul se afla împreună cu fetița sa de câteva luni în bucătăria apartamentului de la etajul patru, amplasat într-un bloc din sectorul Buiucani al capitalei.

Din motive nestabilite de organul de urmărire penală, individul a aruncat copilul pe geam. Din cauza rănilor, fetița a decedat pe loc.

Procuratura mai menționează că inculpatul a pledat nevinovat.
