---
title: "Republica Moldova va beneficia de asistență nerambursabilă în valoare de 40 de milioane de euro pentru consolidarea rezilienței statului și a societății"
url: https://radiomoldova.md/p/14872/republica-moldova-va-beneficia-de-asistenta-nerambursabila-in-valoare-de-40-de-milioane-de-euro-pentru-consolidarea-rezilientei-statului-si-a-societat
published: 2023-06-15T09:19:29Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Republica Moldova va beneficia de asistență nerambursabilă în valoare de 40 de milioane de euro pentru consolidarea rezilienței statului și a societății

> Parlamentul a ratificat Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană privind Programul „UE pentru reziliență și guvernare”, semnat la 11 mai 2023.

Parlamentul a ratificat Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană privind Programul „UE pentru reziliență și guvernare”, semnat la 11 mai 2023.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/188736a2-52e6-4330-aa60-7821266336b0.jpg)

Acordul prevede oferirea unei asistențe nerambursabile, în valoare de 40 milioane de euro, din partea Comisiei Europene pentru consolidarea rezilienței statului și a societății, redresării socio-economice, cu un accent deosebit pe buna guvernanță, stabilitate și pace, precum și pentru a oferi tuturor oportunități favorabile incluziunii.

Acordul face parte din Planul Anual de Acțiuni 2022 al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, perioada de implementare fiind 2023-2026.
