---
title: "Maia Sandu a înmânat distincții și diplome celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea Summitului CPE"
url: https://radiomoldova.md/p/15007/maia-sandu-a-inmanat-distinctii-si-diplome-celor-care-au-contribuit-la-organizarea-si-desfasurarea-summitului-cpe
published: 2023-06-16T18:11:38Z
language: ro
author: "Valeria Văcărescu"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Maia Sandu a înmânat distincții și diplome celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea Summitului CPE

> Președintele Maia Sandu a înmânat astăzi distincții și diplome celor care au contribuit la organizarea și buna desfășurare a Summitului Comunității Politice Europene (CPE).

Președintele Maia Sandu a înmânat astăzi distincții și diplome celor care au contribuit la organizarea și buna desfășurare a Summitului Comunității Politice Europene (CPE).

![presedinte.md](https://storage.radiomoldova.md/images/c8d29b1a-e7f2-498f-a488-8ce90a606327.jpg)

*Sursa: presedinte.md*

Potrivit Președinției, șefa statului a apreciat eforturile echipei organizatorice, formată din reprezentanți ai instituțiilor publice, autorităților locale, ai sectorului privat, societății civile și mass-media, care a reușit să realizeze evenimentul la cel mai înalt standard. 

*„Republica Moldova a demonstrat că are capacități logistice și instituționale și își merită locul în rândul familiei europene”*, se menționează în comunicatul instituției prezidențiale.

Amintim că Summitul Comunității Politice Europene s-a desfășurat pe 1 iunie la Bulboaca și a întrunit 49 de șefi de state, prim-miniștri și înalți oficiali europeni.
