---
title: "Ceadîr Lunga: Un motociclist a murit după ce s-a tamponat într-un stâlp. Poliția afirmă că nu deținea permis de conducere"
url: https://radiomoldova.md/p/15507/ceadir-lunga-un-motociclist-a-murit-dupa-ce-s-a-tamponat-intr-un-stalp-politia-afirma-ca-nu-detinea-permis-de-conducere
published: 2023-06-23T17:01:55Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Regional"
source: radiomoldova.md
---

# Ceadîr Lunga: Un motociclist a murit după ce s-a tamponat într-un stâlp. Poliția afirmă că nu deținea permis de conducere

> Un accident grav cu implicarea unui motociclist a avut loc astăzi în orașul Ceadîr-Lunga. Preliminar, polițiștii au stabilit că bărbatul de 52 de ani, având și o pasageră, se deplasa cu viteză excesivă. În consecință s-a tamponat într-un pilon.

Un accident grav cu implicarea unui motociclist a avut loc astăzi în orașul Ceadîr-Lunga. Preliminar, polițiștii au stabilit că bărbatul de 52 de ani, având și o pasageră, se deplasa cu viteză excesivă. În consecință s-a tamponat într-un pilon.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/c9725eaa-8b01-4dfb-9665-2e41b7ed77c6.jpg)

În urma impactului, șoferul și pasagera au primit diverse leziuni corporale. Bărbatul a fost transportat la spital, unde ulterior a decedat.

Oamenii legii afirmă că acesta nu deținea permis de conducere și nu era echipat corespunzător cu cască și echipament de protecție.

*„Pasagera a declarat că împreună au consumat băuturi alcoolice, ulterior pornind la drum”*, precizează oamenii legii. 

Pe caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele producerii accidentului.

În acest context, poliția amintește despre importanța echipării motocicliștilor și ajustării limitei de viteză.
