---
title: "Inspectorii ANSA au depistat mai multe nereguli în unitățile de comerț"
url: https://radiomoldova.md/p/1741/inspectorii-ansa-au-depistat-mai-multe-nereguli-in-unitatile-de-comert
published: 2022-12-20T09:35:32Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Inspectorii ANSA au depistat mai multe nereguli în unitățile de comerț

> Produse alimentare expirate, lipsa instruirii sanitar-igienice a angajaților, lipsa informației de pe produse în limba de stat, sunt printre încălcările depistate de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Produse alimentare expirate, lipsa instruirii sanitar-igienice a angajaților, lipsa informației de pe produse în limba de stat, sunt printre încălcările depistate de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

![](https://storage.radiomoldova.md/images/4f05fc85-e062-4c33-8a2d-bace639f6fc6.jpg)

Potrivit Agenției, în perioada 1- 16 decembrie, peste 500 de controale au fost efectuate de inspectorii ANSA în unitățile de comerț, de alimentație publică și depozite cu scopul de a verific respectarea prevederilor legislative de către acești operatori.
Drept urmare, au fost întocmite 509 procese-verbale de control. 

Pe numele operatorilor au fost întocmite 48 procese-verbale cu privire la contravenție administrativă.

Produsele neconforme au fost retrase din comercializare.
