---
title: "SUA și Ucraina încep negocieri pentru intensificarea cooperării lor militare"
url: https://radiomoldova.md/p/18527/sua-si-ucraina-incep-negocieri-pentru-intensificarea-cooperarii-lor-militare
published: 2023-08-04T08:57:39Z
language: ro
author: "Valeria Văcărescu"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# SUA și Ucraina încep negocieri pentru intensificarea cooperării lor militare

> Statele Unite ale Americii și Ucraina au început joi un proces de negocieri pentru a ajunge la noi acorduri bilaterale de securitate, a anunțat Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat, citat de EFE și Agerpres.

Statele Unite ale Americii și Ucraina au început joi un proces de negocieri pentru a ajunge la noi acorduri bilaterale de securitate, a anunțat Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat, citat de EFE și [Agerpres](https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/08/04/sua-si-ucraina-incep-negocieri-pentru-intensificarea-cooperarii-lor-militare--1149818).

![știrileprotv.ro](https://storage.radiomoldova.md/images/ef03a75c-c472-44f1-a43b-13798de93751.jpg)

*Sursa: știrileprotv.ro*

Negocierile, care urmăresc să asigure că autoritățile de la Kiev „au o forță sustenabilă capabilă să apere Ucraina acum și să descurajeze Rusia în viitor”, au loc după acordul încheiat luna trecută între Kiev și țările G7 pentru a spori cooperarea militară prin angajamente bilaterale.

Cu acea ocazie, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a calificat acordul anunțat în timpul summitului G7 de la Vilnius drept o punte către o viitoare intrare a țării sale în NATO.

În mesajul său de joi, Departamentul de Stat al SUA a dat asigurări că angajamentele sale de securitate cu Ucraina vor permite țării să „facă progrese în ceea ce privește reformele care vor sprijini buna guvernare necesară pentru a-și promova aspirațiile euro-atlantice”.

Mai exact, și conform textului declarației de la Vilnius de luna trecută, țările semnatare vor putea ajuta Kievul în diferite moduri: livrarea de armament și pregătirea forțelor armate ucrainene, colaborarea în probleme de securitate cibernetică, schimb de informații sau luarea de măsuri pentru creșterea producției de arme în țară.
