---
title: "Reținut pentru că ar fi luat 2000 de euro pentru „a rezolva” dosarul unui șofer beat"
url: https://radiomoldova.md/p/19282/retinut-pentru-ca-ar-fi-luat-2000-de-euro-pentru-a-rezolva-dosarul-unui-sofer-beat
published: 2023-08-16T10:04:41Z
language: ro
author: "Olga Stăvilă"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Reținut pentru că ar fi luat 2000 de euro pentru „a rezolva” dosarul unui șofer beat

> Un bărbat din Drochia a fost reținut în flagrant de ofițerii Direcției generale teritoriale (DGT) Nord a CNA și procurorii oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit 2000 de euro de la denunțător pentru a-l ajuta să scape de un dosar, pornit de poliție pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

Un bărbat din Drochia a fost reținut în flagrant de ofițerii Direcției generale teritoriale (DGT) Nord a CNA și procurorii oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit 2000 de euro de la denunțător pentru a-l ajuta să scape de un dosar, pornit de poliție pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/cdc68d5a-27eb-4e3e-ac2e-6c639fa32739.jpg)

Potrivit denunțului, bănuitul ar fi susținut că poate influența responsabili din cadrul Inspectoratului de poliție Drochia să claseze dosarul și că îi poate determina pe oamenii legii să-i elibereze automobilul, plasat la parcarea specializată. Pentru serviciile sale, acesta ar fi pretins 2000 de euro.

Reținerea a avut loc în momentul primirii banilor, transmiși sub controlul ofițerilor DGT „Nord” a CNA. Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe numele lui a fost inițiată urmărirea penală pentru trafic de influență.

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/f143cbdd-1e3e-440e-904a-ee8b5fa552ce.jpg)
