---
title: "Rusia anunță că a doborât 42 de drone ucrainene în Crimeea"
url: https://radiomoldova.md/p/19722/rusia-anunta-ca-a-doborat-42-de-drone-ucrainene-in-crimeea
published: 2023-08-25T04:53:18Z
language: ro
author: "Ionela Golban"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Rusia anunță că a doborât 42 de drone ucrainene în Crimeea

> Ministerul rus al Apărării a anunțat vineri dimineața că a doborât 42 de drone ucrainene în Crimeea, descriind un atac de o rară amploare asupra peninsulei anexate de Moscova în 2014, relatează Agerpres.ro.

Ministerul rus al Apărării a anunțat vineri dimineața că a doborât 42 de drone ucrainene în Crimeea, descriind un atac de o rară amploare asupra peninsulei anexate de Moscova în 2014, relatează [Agerpres.ro.](https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/08/25/rusia-anunta-ca-a-doborat-42-de-drone-ucrainene-in-crimeea-aparare--1158745)

![](https://storage.radiomoldova.md/images/f7117541-d203-447d-90f2-6b54c3518c22.jpg)

„Nouă drone au fost distruse în urma impactului tirurilor deasupra teritoriului Republicii Crimeea. 33 de drone au fost neutralizate prin mijloace de război electronic și s-au prăbușit fără a-și atinge ținta”, a indicat Apărarea rusă pe Telegram.

Ministerul nu a furnizat nicio informație cu privire la eventuale pagube sau victime ca urmare a distrugerii dispozitivelor.

Guvernatorul Sevastopolului Mihail Razvojaiev a anunțat anterior că mai multe avioane au fost doborâte în largul peninsulei „în zona Capului Chersonese”, situat la aproximativ 10 km de Sevastopol.

Moscova a doborât o rachetă ucraineană care viza „ținte civile” în regiunea Kaluga precum și „mai multe drone” în largul Crimeei, au anunțat de asemenea vineri dimineața autoritățile ruse.

O tentativă de atac a Kievului împotriva „unor ținte civile de pe teritoriul Federației Ruse a fost dejucat”, a indicat Ministerul rus al Apărării pe Telegram.

„Racheta a fost detectată și distrusă de sistemele de apărare aeriană deasupra teritoriului regiunii Kaluga” la sud-vest de capitala rusă, a adăugat sursa citată fără a furniza informații privind locurile vizate sau eventuale victime sau pagube.

Agenția de presă TASS a anunțat, de asemenea, închiderea traficului aerian pe aeroporturile internaționale Vnukovo și Domodedovo din Moscova vineri dimineața, citând surse din cadrul aviației.

Regiunea Kaluga se învecinează cu cea a Moscovei, care a fost vizată de mai multe ori în ultimele zile de drone ucrainene, potrivit autorităților ruse.
