---
title: "Șeful publicației Sputnik Moldova a fost expulzat din Republica Moldova. Reacția Moscovei nu s-a lăsat mult așteptată"
url: https://radiomoldova.md/p/20779/seful-publicatiei-sputnik-moldova-a-fost-expulzat-din-republica-moldova-reactia-moscovei-nu-s-a-lasat-mult-asteptata
published: 2023-09-13T07:36:13Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Șeful publicației Sputnik Moldova a fost expulzat din Republica Moldova. Reacția Moscovei nu s-a lăsat mult așteptată

> Un cetățean rus în vârstă de 56 de ani, conform actului emis de către Inspectoratul General pentru Migrație, a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova pentru o perioadă de zece ani.  Conform procedurilor, persoana a fost îndepărtată sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova.

Un cetățean rus în vârstă de 56 de ani, conform actului emis de către Inspectoratul General pentru Migrație, a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova pentru o perioadă de zece ani.  Conform procedurilor, persoana a fost îndepărtată sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/153578d6-f510-4ddc-a3bc-36938e4e1bc4.jpg)

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, măsura de îndepărtare a străinului a fost dispusă în legătură cu implicarea acestuia în treburile interne ale Republicii Moldova, fapt care pune în pericol securitatea informațională a țării noastre.

Ulterior, portalul Sputnik Moldova, o entitate controlată de statul rus, a informat pe pagina de Facebook că este vorba despre șeful Sputnik Moldova, Vitalii Denisov. 

*„În această dimineață, ofițerii serviciului de migrație din Republica Moldova au mers la domiciliul jurnalistului, l-au urcat într-o mașină și l-au dus la aeroport cu ordin de deportare”*, a menționat Sputnik Moldova, menționând că despre acest lucru a fost informat și Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov.

Reacția Moscovei nu s-a lăsat mult așteptată. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova a  calificat expulzarea lui Vitalii Denisov drept o epurare a spațiului informațional. 

*„Nu este o acțiune singulară. Face parte din aceeași garnitură de acțiuni inadecvate ale actualei conduceri a Republicii Moldova față de noțiunea de democrație. (...) Este pur și simplu o curățare a propriului câmp informațional*, a declarat Zaharova. 

Amintim că la 26 februarie 2022, Serviciul de Informații și Securitate a emis un ordin ce prevede blocarea portalului www.sputnik.md, deoarece era promotor de informații ce incită la ură și război.
