---
title: "Polonia l-a convocat pe ambasadorul ucrainean în legătură cu declarațiile lui Volodimir Zelenski la ONU"
url: https://radiomoldova.md/p/21289/polonia-l-a-convocat-pe-ambasadorul-ucrainean-in-legatura-cu-declaratiile-lui-volodimir-zelenski-la-onu
published: 2023-09-20T17:08:33Z
language: ro
author: "Valeria Văcărescu"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Polonia l-a convocat pe ambasadorul ucrainean în legătură cu declarațiile lui Volodimir Zelenski la ONU

> Ministerul de Externe polonez l-a convocat miercuri pe ambasadorul Ucrainei la Varșovia în legătură cu unele comentarii făcute de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la sesiunea anuală a Adunării Generală a ONU, relatează Reuters și Agerpres.

Ministerul de Externe polonez l-a convocat miercuri pe ambasadorul Ucrainei la Varșovia în legătură cu unele comentarii făcute de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la sesiunea anuală a Adunării Generală a ONU, relatează Reuters și [Agerpres](https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/09/20/polonia-l-a-convocat-pe-ambasadorul-ucrainean-in-legatura-cu-declaratiile-lui-zelenski-la-onu--1172659).

![themayor.eu](https://storage.radiomoldova.md/images/b710bcf2-b168-4236-9c0d-ba138f243b20.jpg)

*Sursa: themayor.eu*

În discursul său, Zelenski a spus că Ucraina „lucrează din greu pentru a păstra rutele terestre pentru exporturile de cereale” și că „teatrul politic” din jurul tranzitului de cereale ajută doar pe Moscova, care i-a invadat țara anul trecut.

Polonia, Slovacia și Ungaria, care au invocat nevoia de a-și proteja piețele interne, au anunțat vineri interdicții asupra importurilor de cereale ucrainene, după ce Comisia Europeană a decis să nu prelungească interdicția europeană asupra acestor importuri în cinci țări est-europene membre ale UE.

*„Ministrul de externe adjunct Pawel Jablonski a transmis protestul ferm al părții poloneze față de declarațiile făcute ieri la Adunarea Generală a ONU de președintele Zelenski, care a acuzat unele țări UE că mimează solidaritatea în timp ce ele sprijină indirect Rusia”*, indică o declarație a MAE polonez.

Potrivit acestei declarații, Jablonski i-a mai transmis ambasadorului ucrainean Vasil Zvarîh că „a pune presiune pe Polonia în forumuri multilaterale și a trimite plângeri la tribunalele internaționale nu sunt metode potrivite de soluționare a disputelor între țări”.

Un purtător de cuvânt al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) a confirmat marți că Ucraina a făcut un prim pas într-o dispută comercială prin formularea unei plângeri la această instituție internațională.

Tot marți, Kievul a anunțat că va impune măsuri simetrice asupra importurilor ucrainene de anumite produse poloneze și ungare dacă Varșovia și Budapesta nu ridică interdicțiile unilaterale.

În replică, premierul polonez Mateusz Morawiecki a afirmat că țara sa ar putea interzice importul mai multor produse alimentare ucrainene dacă Kievul alimentează disputa.
