---
title: "Ucraina urmează să propună oficial excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU"
url: https://radiomoldova.md/p/2144/ucraina-urmeaza-sa-propuna-oficial-excluderea-rusiei-din-consiliul-de-securitate-al-onu
published: 2022-12-26T07:21:59Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Ucraina urmează să propună oficial excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU

> Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a anunțat că, pe 26 decembrie, Ucraina va ridica oficial problema excluderii Federației Ruse din Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU), transmite Rador.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a anunțat că, pe 26 decembrie, Ucraina va ridica oficial problema excluderii Federației Ruse din Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU), transmite Rador.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/63d1b101-c391-4fce-a734-a4d6804c4b94.jpg)

*„Mâine (luni, n.r.), vom prezenta oficial această poziție... Întrebarea noastră este foarte simplă: are Rusia dreptul să rămână membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și, în general, să mai fie în ONU? Avem un răspuns convingător și motivat - nu, nu”* - a declarat Dmitro Kuleba, duminică seara. 

Ministrul este încrezător că, după înfrângerea Rusiei în război, problema viitorului acestei țări nu va mai fi un tabu pentru diplomația mondială. *„Deși acest subiect nu a fost încă discutat la conferințele de presă și în declarațiile publice ale liderilor de state și de guverne, oamenii ridică deja această problemă”* - a adăugat șeful diplomației ucrainene.
