---
title: "CEC a respins cererea Marinei Tauber de a fi înregistrată în calitate de candidată la alegerile pentru primăria municipiului Bălți"
url: https://radiomoldova.md/p/21633/cec-a-respins-cererea-marinei-tauber-de-a-fi-inregistrata-in-calitate-de-candidata-la-alegerile-pentru-primaria-municipiului-balti
published: 2023-09-25T15:39:11Z
language: ro
author: "Olga Mînzat"
section: "Alegeri"
source: radiomoldova.md
---

# CEC a respins cererea Marinei Tauber de a fi înregistrată în calitate de candidată la alegerile pentru primăria municipiului Bălți

> Comisia Electorală Centrală a respins cererea Marinei Tauber prin care contestă refuzul Consiliului Electoral de Circumscripție Bălți de a o înregistra în calitate de candidată la alegerile pentru primăria municipiului Bălți. Decizia a fost pronunțată de membra CEC, Ludmila Lupașco.

Comisia Electorală Centrală a respins cererea Marinei Tauber prin care contestă refuzul Consiliului Electoral de Circumscripție Bălți de a o înregistra în calitate de candidată la alegerile pentru primăria municipiului Bălți. Decizia a fost pronunțată de membra CEC, Ludmila Lupașco.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/5516baad-2289-4eb3-97b6-8164a11965fb.jpg)

*„În temeiul articolului 16 din Codul Electoral se respinge cererea prealabilă din 22 septembrie 2023 a doamnei Marina Taber cu menținerea în vigoare a actului administrativ numărul doi din 21/09/2023 a consiliului electoral al circumscripție elctorale municipal Bălți. Actul poate fi atacat în termenul de 3 zile de la data adoptării prezentei hotărâri la judecătoria Bălți. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării și se publică pe pagina web oficială a Comise Electorale Centrale”, a declarat Ludmila Lupașco.*

Prezentă la ședință, însoțită de avocatul său, Mariana Tauber a părăsit sediul Comisiei Electorale Centrale, după un șir de polemici cu membrii CEC, înainte de a fi pronunțată decizia.

Ședința de astăzi a fost una formală. Din start a fost clar ce decizie va fi luată, a afirmat pentru Radio Moldova, Marina Tauber. 

*„Noi am fost invitați acolo pentru o formalitate juridică, nu mi-au dat voie să vorbesc și să-mi expun gândurile mele. Noi am luat decizia împreună cu avocatul, care îmi reprezintă interesele pe acest caz să părăsim ședința pentru că ea a fost una inutilă. După ce noi am părăsit ședința a fost luată decizie și este clar că această decizie era luată încă înainte ședinței”, a precizat Marina Tauber.* 

Amintim că, săptămâna trecută, Consiliul Electoral de Circumscripție Bălți a refuzat să o înregistreze pe Marina Tauber în calitate de candidat independent la alegerile locale din 5 noiembrie pentru funcția de primar al municipiului Bălți.
Ulterior, candidata a anunțat că a depus o contestație la Comisia Electorală Centrală.
