---
title: "O samă de cuvinte: „Stăpâne, stăpâne, mai cheamă ș-un câne”: de unde vine cuvântul „stăpân”"
url: https://radiomoldova.md/p/21919/o-sama-de-cuvinte--sta-pane-stapane-mai-cheama-s-un-cane--de-unde-vine-cuvantul-sta-pan-
published: 2023-09-30T07:02:00Z
language: ro
section: "Cultură"
source: radiomoldova.md
---

# O samă de cuvinte: „Stăpâne, stăpâne, mai cheamă ș-un câne”: de unde vine cuvântul „stăpân”

> „Stăpân” este, ca şi „vatră” sau „copil”, unul din acele cuvinte pan-balcanice de proveniență aparent incertă, căruia lingviştii români, în lipsă de altceva, se încăpățânează să-i atribuie o origine slavă.

„Stăpân” este, ca şi „vatră” sau „copil”, unul din acele cuvinte pan-balcanice de proveniență aparent incertă, căruia lingviştii români, în lipsă de altceva, se încăpățânează să-i atribuie o origine slavă.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/f3f585f4-64c1-4439-934d-09e6685fa4d1.jpg)

În macedoneană, limbă slavă din Balcani aflată mult timp în contact cu graiurile aromâne şi cu albaneza, stopan are sensurile de 1. proprietar; 2. capul familiei, gazdă; 3. stăpân, patron; 4. (pop.) soţ. Adjectivul stopanski înseamnă economic, de economie, gospodăresc. 

Stopanstvo este în macedoneană economia în general, chiar şi economia naţională. În albaneză termenul nu există decât ca împrumut: stopán e un brânzar, omul care face brânza la stână. Ştim cu certitudine că în albaneză e vorba de un împrumut, întrucât nici un termen din fondul vechi de cuvinte al albanezei nu poate începe cu st-. În virtutea regulilor fonetice schiţate mai sus, grupul consonantic iniţial st- a evoluat istoric în albaneză spre şt-, redat grafic prin sht-, cum se poate vedea din lunga serie de termeni intraţi în mod identic, din latină, atât în albaneză, cât şi în română: alb. shtat, rom. stat; alb. shtrat, rom. strat (aici până şi pluralul fiind identic: shtretër, straturi); alb. shtremb, rom. strâmb; alb. shtrën- goj, rom. a strânge; alb. shtupoj, rom. a (a)stupa; alb. shtrigë (vrăjitoare), rom. strigă, strigoi. (Cum era de aşteptat, toţi aceşti termeni de origine latină, care nu fac decât să apropie lexical albaneza de română, sunt de obicei lăsaţi deoparte la noi atunci când se discută înrudirea celor două limbi.) Evoluţia fonetică a lui st- iniţial spre şt- a avut loc chiar şi în termenii pe care româna şi albaneza i-au împrumutat împreună din slavă: alb. shtërg, rom. stârc, sau în termenii comuni neexplicabili prin latină sau slavă: alb. shterp, rom. sterp. 

O evoluţie identică a cunoscut grupul sp-, de ex.: alb. shpatë, rom. spadă; alb. shpirt, rom. spirit; alb. shpuzë, rom. spuză; alb. shpëlaj, rom. a spăla. (Acestui verb i se sugerează în dicţionare o etimologie şubredă, din latinescul ex-per-lavare (!?). De fapt, etimologia lui „a spăla“ (shpëlaj) nu are nici o importanţă pentru subiectul nostru, acest verb fiind, indiferent de originea sa, o altă dovadă a strânsei convieţuiri româno-albaneze într-o epocă pe care în stadiul actual încă nu o putem determina cu exactitate, dar care a urmat în mod cert perioadei latinizării.) 

Stabilind regula corespondenţei fonetice, în poziţie iniţială, dintre sh (ş) albanez şi s românesc, devine limpede că stopán nu poate fi decât un împrumut recent în albaneză. Dacă termenul albanez ar fi fost vechi, el ar fi devenit, prin automatismul transformărilor fonetice, shtëpán (i.e. ştăpán). Stopán nu poate fi decât împrumutat de albaneză fie din slava macedoneană, fie din aromâna vlahilor din Balcani sau din proto-română. De fapt, după cum vom vedea, este vorba de un re-împrumut al unui vechi termen albanez, efectuat printr-un feedback cultural dintre cele mai interesante. 

Albaneza deţine un termen care pare a deriva dintr-o rădăcină identică cu cea din „stăpân“: este arhaicul, prin fonetismul său actual, shtëpí, casă. Faptul că forma veche – şi aşteptată ‒ a cuvântului n-a putut fi la origine decât *stëpí (*stăpí) ne e dovedit de neogrecescul spiti, casă, din latinescul hospitium, care a dat, printr-o metateză, forma albaneză înainte de evoluţia fonetică, în această limbă, a lui s iniţial spre ş. În virtutea legilor foneticii şi a semantismului său, româ- nescul „stăpân“ nu poate proveni decât de la acest vechi *stëpí (*stăpí) albanez. În albaneză, shtëpí ia desinenţa -n a acuza- tivului în expresii locative, cum e në shtëpinë, „în casă“. 

Pornind de aici, chestiunea originii termenului „stăpân“ se limpezeşte imediat. Lingvistul francez Emile Benveniste a analizat relaţia strânsă care există în multe limbi indo-europene între numele casei şi cel al stăpânului, „stăpân“ în sensul de persoană care dispune de o autoritate totală asupra familiei, precum şi asupra slugilor şi a oaspetelui. 

În societatea patriarhală indo-europeană primitivă, nevasta, oaspetele şi sluga se adresau cu toţii stăpânului casei cu acelaşi termen, sistematic derivat din cel care desemna casa: lat. dominus (< domus), sanscrită dam-pátih, gr. veche dem(s)-potis > despotis, lituaniană vis-pats. Ipoteza lui Benveniste se poate verifica, de altfel, invers, simetric, în negativ: în limbile în care numele stăpânului e derivat din cel pentru casă (v. domus > dominus), numele „slugii“, al „servitorului“ provine, alternativ, tot din acesta, cu un alt sufix: lat. domus > dominus ‒ domesticus, gr. veche de(m)spotis în paralel cu dmós (servitor) etc. Or, sluga, servitorul e numit în albaneză shtëpiak, „casnic“, de la shtëpi, „casă“, cu sufixul de apartenenţă -ak, precum în romak (roman, de la Roma). Este limpede că *shtëpan / stăpân față de shtëpiak / servitor nu este altceva decât ceea ce e dominus față de domesticus. 

De aceea, este limpede că numele stăpânului vine, prin inversarea silabelor (metateză), de la “hospitium”, de la care mai avem „oaspetele”, „ospățul” și „ospitalitatea”. 

„Stăpân“ se arată, aşadar, a fi unul din numeroşii termeni comuni românei şi albanezei şi care nu există în aromână sub formă substantivală. În aromână rădăcina e numai verbală (stăpuescu = stăpânesc), iar o asemenea asimetrie între română şi aromână nu poate să nu suscite unele interogaţii, dat fiind că se consideră îndeobşte că aromâna a avut un contact mult mai prelungit cu albaneza decât daco-româna. În realitate, foarte multe elemente lexicale par să indice contrariul, multe albanisme din româna nord-dunăreană neexistând în aromâna din Balcani.

**Autor DAN ALEXE**