---
title: "Atac cu drone la Ismail, pe Dunăre: Un siloz cu cereale a fost avariat"
url: https://radiomoldova.md/p/22366/atac-cu-drone-la-ismail-pe-dunare-un-siloz-cu-cereale-a-fost-avariat
published: 2023-10-06T07:12:04Z
language: ro
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Atac cu drone la Ismail, pe Dunăre: Un siloz cu cereale a fost avariat

> Un atac cu drone asupra infrastructurii portuare din regiunea Odesa a avut loc în primele orei ale zilei de vineri. Un siloz cu cereale a fost avariat, a declarat guvernatorul regiunii, Oleg Kiper, iar punctul de trecere cu bacul către România, de la Orlivka, și-a suspendat temporar activitatea, potrivit presei ucrainene, citată de news.ro.

Un atac cu drone asupra infrastructurii portuare din regiunea Odesa a avut loc în primele orei ale zilei de vineri. Un siloz cu cereale a fost avariat, a declarat guvernatorul regiunii, Oleg Kiper, iar punctul de trecere cu bacul către România, de la Orlivka, și-a suspendat temporar activitatea, potrivit presei ucrainene, citată de [news.ro](https://www.news.ro/externe/nou-atac-cu-drona-la-izmail-pe-dunare-noua-camioane-au-luat-foc-trecerea-cu-bacul-catre-romania-la-orlivka-suspendata-temporar-1922402306002023100921337778).

![currenttime.tv](https://storage.radiomoldova.md/images/4802fcbd-17ea-4596-aee0-912f5f8ed914.jpg)

*Sursa: currenttime.tv*

Nouă camioane au luat foc la fața locului, a scris guvernatorul pe Telegram, adăugând că incendiul a fost stins între timp, iar victime nu au fost înregistrate.

Ca urmare a atacului nocturn cu drone, Ucraina a suspendat temporar operațiunile de la punctul de trecere cu feribotul de la Orlivka, scrie [Ukrainskaia Pravda](https://www.pravda.com.ua/rus/), care citează un comunicat al Poliției de Frontieră. 

Toate vehiculele sunt redirecționate către alte destinații. Cetățenii sunt rugați să ia în considerare aceste circumstanțe temporare atunci când planifică o călătorie spre sau dinspre România, a precizat sursa.

*„Puteți alege alte destinații, inclusiv prin punctul de trecere auto de la Reni. Reluarea operațiunilor de trecere la Orlivka va fi anunțată ulterior”*, a transmis Poliția de Frontieră din Ucraina.
