---
title: "Proiectul de lege, ce prevede interzicerea deconectării consumatorilor de la serviciile comunale în perioada rece, publicat în Monitorul Oficial"
url: https://radiomoldova.md/p/2250/proiectul-de-lege-ce-prevede-interzicerea-deconectarii-consumatorilor-de-la-serviciile-comunale-in-perioada-rece-publicat-in-monitorul-oficial
published: 2022-12-27T10:33:56Z
language: ro
author: "Ionela Golban"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Proiectul de lege, ce prevede interzicerea deconectării consumatorilor de la serviciile comunale în perioada rece, publicat în Monitorul Oficial

> Deconectarea consumatorilor de la serviciile locativ-comunale în perioada rece a anului este interzisă. O lege în acest sens, votată anterior de către deputați în lectură finală a fost publicată în Monitorul Oficial.

Deconectarea consumatorilor de la serviciile locativ-comunale în perioada rece a anului este interzisă. O lege în acest sens, votată anterior de către deputați în lectură finală a fost publicată în Monitorul Oficial.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/2256ba6b-c857-4ff5-9450-a8edb6ba2b73.jpg)

Prevederile documentului se extind asupra gospodăriilor casnice, în cazul în care acestora le-a fost atribuită categoria de vulnerabilitate ridicată sau foarte ridicată.

Totodată, o altă condiție este ca datoria scadentă să fie executată parțial, în cuantum de 50% din sumă pentru perioada curentă de facturare - în cazul gospodăriilor casnice cu grad de vulnerabilitate foarte ridicată și 60% - cu grad de vulnerabilitate ridicată. 

La fel, suma cumulativă a datoriei acumulate în perioada rece a anului nu trebuie să depășească 5 mii de lei pentru energia termică și gaze naturale și 1 500 de lei pentru energia electrică.
