---
title: "Acord între Chișinău și Kiev: La punctul de trecere pentru trafic feroviar „Novosavițkoe – Cuciurgan” va fi efectuat control comun"
url: https://radiomoldova.md/p/22868/acord-intre-chisinau-si-kiev-la-punctul-de-trecere-pentru-trafic-feroviar-novosavitkoe--cuciurgan-va-fi-efectuat-control-comun
published: 2023-10-13T17:18:05Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Acord între Chișinău și Kiev: La punctul de trecere pentru trafic feroviar „Novosavițkoe – Cuciurgan” va fi efectuat control comun

> La punctul de trecere pentru trafic feroviar „Novosavițkoe-Cuciurgan” va fi instituit un control comun, pe teritoriul Ucrainei, în scopul fluidizării traficului de mărfuri între țări. Un acord în acest sens a fost semnat pe 13 octombrie de prim-ministrul Dorin Recean  și omologul său ucrainean, Denys Shmyhal.

La punctul de trecere pentru trafic feroviar „Novosavițkoe-Cuciurgan” va fi instituit un control comun, pe teritoriul Ucrainei, în scopul fluidizării traficului de mărfuri între țări. Un acord în acest sens a fost semnat pe 13 octombrie de prim-ministrul Dorin Recean  și omologul său ucrainean, Denys Shmyhal.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/ecb652f6-51fe-4dbc-927c-90b437602053.jpg)

*„Este un pas important pentru a crește capacitatea de procesare la frontiera noastră comună. E un alt semn de solidaritate în care ajutăm oamenii de afaceri din Ucraina să tranziteze marfa prin țara noastră cu destinația România și țările Uniunii Europene”*, a menționat premierul Dorin Recean, citat într-un comunicat al Executivului. 

La rândul său, premierul ucrainean s-a referit la impactul favorabil pentru diversificarea comerțului bilateral și consolidarea în continuare a „Culoarelor de solidaritate” spre Uniunea Europeană.

*„Calea ferată are o importanță strategică pentru cooperarea noastră bilaterală. Ucraina este un  partener economic important al Republicii Moldova. Avem toate posibilitățile să diversificăm căile comerciale pentru a spori exporturile și a asigura bunăstarea ambelor state, în pofida agresiunii brutale a Federației Ruse”*, a spus Denys Shmyhal. 

Sursa mai notează că prim-miniștrii au discutat și despre cooperarea în domeniile infrastructurii, energeticii, agriculturii și comerțului, inclusiv în contextul înțelegerilor convenite în cadrul întâlnirii copreședinților Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare economică, din 29 septembrie, de la Odesa. 

Oficialii au convenit semnarea până la sfârșitul anului 2023 a Protocoalelor de organizare a controlului în comun în alte 7 puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene.

Protocolul privind controlul comun în punctul de trecere pentru trafic feroviar „Novosavițkoe - Cuciurgan” a fost semnat la Palanca de către conducerea Serviciului Vamal și a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră la întrevederea patrulaterală a conducătorilor autorităților vamale și de frontieră moldo-ucrainene.

Potrivit Guvernului în anul 2022, exporturile în țara vecină au crescut de 8 ori, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar tendința de creștere este menținută și în acest an.
