---
title: "Ministrul Energiei: Vestmoldtransgaz va oferi cetățenilor acces la o piață mai mare de furnizori de gaze naturale"
url: https://radiomoldova.md/p/22908/ministrul-energiei-vestmoldtransgaz-va-oferi-cetatenilor-acces-la-o-piata-mai-mare-de-furnizori-de-gaze-naturale
published: 2023-10-14T11:30:00Z
language: ro
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Ministrul Energiei: Vestmoldtransgaz va oferi cetățenilor acces la o piață mai mare de furnizori de gaze naturale

> Gestionarea rețelelor de transport a gazelor naturale pe întreg teritoriul Republicii Moldova de către compania Vestmoldtransgaz va oferi cetățenilor acces la o piață mai mare de furnizori, a declarat ministrul Energie, Victor Parlicov, într-un interviu pentru Agora.

Gestionarea rețelelor de transport a gazelor naturale pe întreg teritoriul Republicii Moldova de către compania Vestmoldtransgaz va oferi cetățenilor acces la o piață mai mare de furnizori, a declarat ministrul Energie, Victor Parlicov, într-un interviu pentru Agora.

![newsmaker.md](https://storage.radiomoldova.md/images/51905b8c-c5e7-45d5-b595-e3555a86b215.jpg)

*Sursa: newsmaker.md*

În același timp, consumatori sunt asigurați că nu vor rămâne fără gaz în sezonul rece, a mai subliniat oficialul. 

*„Eu sunt mult mai liniștit că dacă traderii vor vrea să utilizeze o rută simplificată și noi vom avea o colaborare mai bună cu cei de la Vestmoldtransgaz, decât cu cei de la Moldovatransgaz în privința organizării acestor rute, a tarifului, punctele de intrare comune cu Ucraina etc., și detalii tehnice, dar care într-un final permit consumatorului să aibă o alegere mai mare de furnizori și o siguranță că, în caz că unul dintre furnizori pică, sau vrea să iasă din piață, sau încearcă să șantajeze, există alții care preiau și nu rămânem fără gaz”*, a declarat Victor Parlicov.

Amintim că, din 19 septembrie, rețelele de transport a gazelor naturale pe întreg teritoriul Republicii Moldova sunt gestionate de Vestmoldtransgaz, subsidiara „Transgaz” România. 

Totodată, compania a obținut statutul de operator cu ulterioară certificare la nivel european conform cerințelor Pachetului energetic III. Experții consideră că, în următorii doi ani, Republica Moldova va deveni complet independentă energetic.
