---
title: "Raport Promo-LEX: tentative de corupere a alegătorilor și utilizarea abuzivă a resurselor administrative, printre constatările experților"
url: https://radiomoldova.md/p/24183/raport-promo-lex-tentative-de-corupere-a-alegatorilor-si-utilizarea-abuziva-a-resurselor-administrative-printre-constatarile-expertilor
published: 2023-11-03T11:29:25Z
language: ro
section: "Alegeri"
source: radiomoldova.md
---

# Raport Promo-LEX: tentative de corupere a alegătorilor și utilizarea abuzivă a resurselor administrative, printre constatările experților

> Tentative de corupere a alegătorilor, dar și utilizarea abuzivă a resurselor administrative în desfășurarea campaniei electorale, sunt câteva dintre constatările experților Promo-LEX incluse în cel de-al patrulea Raport al Misiunii de observare a scrutinului din 5 noiembrie, prezentat astăzi.

Tentative de corupere a alegătorilor, dar și utilizarea abuzivă a resurselor administrative în desfășurarea campaniei electorale, sunt câteva dintre constatările experților Promo-LEX incluse în cel de-al patrulea Raport al Misiunii de observare a scrutinului din 5 noiembrie, prezentat astăzi.

![promolex.md](https://storage.radiomoldova.md/images/07117ed8-92c6-4ea2-9714-d9bb478cbf32.jpg)

*Sursa: promolex.md*

În perioada de monitorizare, observatorii Asociației Promo-LEX au identificat cazuri de utilizare a publicității electorale în locuri interzise. Totodată, aceștia constată utilizarea în mod abuziv a resurselor administrative în desfășurarea campaniei electorale și tentative de corupere a alegătorilor, a declarat directorul de Programe de la Promo-LEX, Nicolae Panfil.

*„Cel puțin 9 cazuri în care publicitatea electorală a fost distribuită concomitent cu cea politică, fapt care este interzis. Cel puțin 96 de cazuri de distribuire a publicității electorale cu încălcarea prevederilor legale. Un alt fenomen constatat perpetuu este și utilizarea abuzivă a resurselor administrative - 77 de cazuri. O ultimă formă de abuz de resurse administrative este și organizarea întrunirilor electorale în cadrul instituțiilor publice, cu angajații acestor instituții în timpul orelor de lucru”*, a declarat Nicolae Panfil.

Observatorii au identificat și unele nereguli de ordin juridic. Experta Mihaela Duca a enumerat printre acestea și suspendarea licențelor de emisie a unor posturi de televiziune de către Comisia pentru Situații Excepționale. 

Potrivit expertei, prin dispozițiile emise, CSE ar interveni în desfășurarea alegerilor.

*„Misiunea de observare constată cu îngrijorare că, deși nu a fost abilitată expres de Parlament, Comisia pentru Situații Excepționale intervine în dispozițiile sale deja a doua oară în organizarea și desfășurarea alegerilor, prima dată fiind legată de restricționarea dreptului de a fi ales”*, a menționat Mihaela Duca.

Cel de-al patrulea Raport al Misiunii de Observare a alegerilor locale generale acoperă perioada de monitorizare 19 octombrie - 2 noiembrie și a fost prezentat astăzi de experții Promo-LEX.

***Autor: Cristina Prisacari***
