---
title: "Igor Grosu: „Cea mai mare provocare în această campanie a fost tentativa de fraudare a alegerilor din partea unor factori din exterior”"
url: https://radiomoldova.md/p/24355/igor-grosu--cea-mai-mare-provocare-in-aceasta-campanie-a-fost-tentativa-de-fraudare-a-alegerilor-din-partea-unor-factori-din-exterior-
published: 2023-11-05T19:57:42Z
language: ro
author: "Olga Mînzat"
section: "Alegeri"
source: radiomoldova.md
---

# Igor Grosu: „Cea mai mare provocare în această campanie a fost tentativa de fraudare a alegerilor din partea unor factori din exterior”

> Cea mai mare provocare în această campanie a fost tentativa de fraudare a alegerilor și de compromitere a procesului electoral din partea unor factori din exterior, a declarat pentru Radio Moldova la scurt timp după închidera secțiilor de votare președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Cea mai mare provocare în această campanie a fost tentativa de fraudare a alegerilor și de compromitere a procesului electoral din partea unor factori din exterior, a declarat pentru Radio Moldova la scurt timp după închidera secțiilor de votare președintele Parlamentului, Igor Grosu.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/4b2dcfcc-d77e-4718-a9e7-f7acd5a4c218.jpg)

*„Cea mai mare încălcare a fost tentativa Federației Ruse și a grupărilor criminale organizate de a frauda, de a compromite acest proces electoral. Eu cred asta a fost. În rest, acele încălcări, care s-au mai întâmplat au fost și în alte scrutine. Cineva a încercat să facă campania electorală în ziua aceasta.  Dar cred că cea mai mare provocare a fost tentativa de corupere și deturnare a procesului electoral și eu sper că noi am reușit să o evităm”, a declarat Igor Grosu.* 

Totodată, Igor Grosu a declarat că are așteptări mari de la acest scrutin electoral. 

*„Prezența la urne este una foarte bună și atunci când prezența este foarte bună și așteptările noastre sunt pozitive. Acum o să stăm răbdători și o să urmărim rezultatul. O să avem și un mesaj către alegătorii noștri. Bineînțeles, în unele cazuri va trebui să ne mobilizăm pe pentru încă un pas, turul II”, a mai precizat oficialul.*
