---
title: "Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a avut loc în sud-estul Turciei"
url: https://radiomoldova.md/p/25626/un-cutremur-cu-magnitudinea-5-2-a-avut-loc-in-sud-estul-turciei
published: 2023-11-23T19:33:35Z
language: ro
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a avut loc în sud-estul Turciei

> Un seism cu magnitudinea 5,2 a avut loc, joi, în sud-estul Turciei, în aceeași zonă care a fost devastată de cutremurele de pământ din luna februarie, informează DPA, citată de Agerpres.

Un seism cu magnitudinea 5,2 a avut loc, joi, în sud-estul Turciei, în aceeași zonă care a fost devastată de cutremurele de pământ din luna februarie, informează DPA, citată de Agerpres.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/8110e946-62bd-49b1-9e43-310bad8d0cca.jpg)

Cutremurul de joi a fost urmat de o replică seismică de 4,7, iar ambele au avut epicentrul în provincia Malatya, a anunțat Agenția turcă de gestionare a dezastrelor (AFAD).

Deocamdată nu au fost raportate victime și nici pagube materiale, a precizat guvernatorul din Malatya, Ersin Yazici, pentru televiziunea de stat TRT. 

Pe 6 februarie 2023, două seisme puternice au zguduit sud-estul Turciei și nordul Siriei, ucigând peste 50.000 de oameni și lăsând milioane de persoane fără locuințe.
