---
title: "Salariul angajaților din sistemul educațional ar putea fi majorat în 2024"
url: https://radiomoldova.md/p/25930/salariul-angajatilor-din-sistemul-educational-ar-putea-fi-majorat-in-2024
published: 2023-11-28T15:33:26Z
language: ro
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Salariul angajaților din sistemul educațional ar putea fi majorat în 2024

> Republica Moldova înregistrează un deficit de 7000 de cadre didactice, la nivel național, iar lipsa este compensată prin cumularea mai multor discipline de către un singur profesor, a declarat la o emisiune de la Radio Chișinău, ministrul Educației, Dan Perciun.

Republica Moldova înregistrează un deficit de 7000 de cadre didactice, la nivel național, iar lipsa este compensată prin cumularea mai multor discipline de către un singur profesor, a declarat la o emisiune de la Radio Chișinău, ministrul Educației, Dan Perciun.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/b3b5109a-2d79-4c86-bac9-af1a28a79a07.jpg)

Acesta a mai afirmat că, aproximativ 200 de tineri din cei 1000  care absolvesc anual instituțiile cu profil pedagogic, decid să se angajeze și să predea în școli. Dan Perciun, a mai spus că săptămâna viitoare  se va cunoaște cu cât va fi majorat salariul angajaților din sistemul educațional în anul 2024.

„În condițiile în care avem deficit de 7000 și îți vin în sistem 200, îți ia 30 de ani ca să acoperi deficitul ca să mai plece cineva între timp. Pe țară este un indicator foarte jos de raportare la cadrele didactic. La fiecare 10,2 elevi revine un cadru didactic, media europeană este de 15. Săptămâna viitoare Guvernul va anunța bugetul și mărilele salariale plănuite pentru anul 2024”, a spus Dan Perciun. 

Anterior, ministrul Educației  și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că  vor fi luate mai multe măsuri pentru a încuraja tinerii specialiști să se angajeze în instituțiile de învățământ. Printre acestea sunt majorarea indemnizației acordate tinerilor specialiști până la 200.000 de lei, introducerea unui supliment salarial pentru cei  care vor demonstra competențe adiționale  și majorarea burselor pentru studenții de la pedagogie.
