---
title: "Numărul turiștilor moldoveni s-a înmulțit în acest an, potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță"
url: https://radiomoldova.md/p/26557/numarul-turistilor-moldoveni-s-a-inmultit-in-acest-an-potrivit-expertului-economic-veaceslav-ionita
published: 2023-12-08T12:00:00Z
language: ro
author: "Ionela Golban"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Numărul turiștilor moldoveni s-a înmulțit în acest an, potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță

> Numărul turiștilor moldoveni care s-au odihnit în pensiuni în acest an s-a triplat, iar numărul turiștilor străini s-a dublat. Datele  au fost prezentate de expertul economic Veaceslav Ioniță.

Numărul turiștilor moldoveni care s-au odihnit în pensiuni în acest an s-a triplat, iar numărul turiștilor străini s-a dublat. Datele  au fost prezentate de expertul economic Veaceslav Ioniță.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/78d913bb-7ec6-4270-bafc-d09e37c39063.jpg)

Potrivit acestuia, industria autohtonă de turism  a cunoscut  o redresare în acest an datorită turiștilor  din alte țări și a dezvoltării pensiunilor. Analistul mai spune că pandemia de COVID-19 i-a făcut pe moldoveni să descopere Republica Moldova, iar acest lucru este demonstrat prin faptul că cele mai multe persoane care se odihnesc  în pensiuni sunt moldoveni.

*„Una din puținele ramuri din economie care au crescut pe perioada crizei, au crescut cu 40%. Am avut o mie de locuri în pensiuni, anul acesta finalizăm cu peste 1500. Pensiunile au ajuns la 43 de mii în valoare anuală, în trimestrul trei avem recorduri, 16200 de persoane s-au odihnit. Moldoveni, în acest an avem 31 de mii, străini 12 mii”*, a menționat Veaceslav Ioniță.

Analistul economic Veaceslav Ioniță  a mai declarat  că cei mai mulți turiști străini  care vizitează  Republica Moldova sunt din România și Ucraina. În același timp, moldovenii preferă să se odihnească în Turcia, Bulgaria și Egipt.
