---
title: "Ziua Internațională a Drepturilor Omului // Timp de 26 de ani, Republica Moldova a fost condamnată de 590 de ori la CEDO"
url: https://radiomoldova.md/p/26628/ziua-internationala-a-drepturilor-omului--timp-de-26-de-ani-republica-moldova-a-fost-condamnata-de-590-de-ori-la-cedo
published: 2023-12-10T07:45:00Z
language: ro
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Ziua Internațională a Drepturilor Omului // Timp de 26 de ani, Republica Moldova a fost condamnată de 590 de ori la CEDO

> Astăzi marcăm Ziua Internațională a Drepturilor Omului și 75 de ani de la adoptarea  Declarația Universală a Drepturilor Omului de Adunarea Generală a ONU. Instituirea oficială a Zilei internaționale a drepturilor omului a avut loc în 4 decembrie 1950, când Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție prin care invita toate statele membre, precum și orice alte organizații interesate, să sărbătorească această zi.

Astăzi marcăm Ziua Internațională a Drepturilor Omului și 75 de ani de la adoptarea  Declarația Universală a Drepturilor Omului de Adunarea Generală a ONU. Instituirea oficială a Zilei internaționale a drepturilor omului a avut loc în 4 decembrie 1950, când Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție prin care invita toate statele membre, precum și orice alte organizații interesate, să sărbătorească această zi.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/a69f1a94-2613-4d87-b55e-032cf68c44ae.jpg)

Declarația Universală a Drepturilor Omului reprezintă un document de referință, care proclamă drepturile inalienabile pentru toți oamenii - indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, origine națională sau socială, proprietate, naștere sau alt statut. Disponibilă în peste 500 de limbi, Declarația Universală a Drepturilor Omului (UDHR) este cel mai tradus document din lume. 

Timp de 26 de ani, de când Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) examinează plângeri depuse de Republica Moldova, țara noastră a fost condamnată de 590 de ori la CEDO, ca urmare a constatării a 764 de încălcări ale drepturilor omului. Datele sunt oferite de Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). În urma deciziilor pronunțate până pe 31 decembrie 2022, Republica Moldova a fost obligată să plătească 22,4 milioane de euro despăgubiri.
