---
title: "Ministrul german al Apărării avertizează că UE trebuie să fie pregătită pentru un război până la sfârșitul deceniului"
url: https://radiomoldova.md/p/27083/ministrul-german-al-apararii-avertizeaza-ca-ue-trebuie-sa-fie-pregatita-pentru-un-razboi-pana-la-sfarsitul-deceniului
published: 2023-12-18T13:20:00Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Ministrul german al Apărării avertizează că UE trebuie să fie pregătită pentru un război până la sfârșitul deceniului

> Uniunea Europeană s-ar putea confrunta cu amenințări militare din partea Rusiei până la sfârșitul acestui deceniu, motiv pentru care țările membre ale blocului comunitar ar trebui să își pregătească industriile de apărare pentru a fi pregătite, susține guvernul german.

Uniunea Europeană s-ar putea confrunta cu amenințări militare din partea Rusiei până la sfârșitul acestui deceniu, motiv pentru care țările membre ale blocului comunitar ar trebui să își pregătească industriile de apărare pentru a fi pregătite, susține guvernul german.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/33bf4bb4-ffc7-496d-b766-99029adcb248.jpg)

„Amenințările [lui Vladimir Putin] împotriva statelor baltice, Georgiei și Republicii Moldova trebuie luate foarte în serios”, a declarat Boris Pistorius, ministrul german al apărării, într-un interviu publicat sâmbătă de [Welt am Sonntag](https://www.welt.de/politik/deutschland/plus249080348/Boris-Pistorius-Dann-kommen-Migrationsbewegungen-oder-Terrorismus-auf-uns-zu.html) și citat de [Euractiv](https://www.euractiv.com/section/politics/news/berlin-says-eu-should-prepare-for-war-by-end-of-decade/).

Pistorius, care a preluat funcția de ministru al apărării în Germania la începutul acestui an, a avertizat că amenințările lui Putin nu reprezintă doar „vorbe goale” și că „ne-am putea confrunta cu pericole până la sfârșitul acestui deceniu”.

La doar o zi după publicarea acestui interviu Vladimir Putin a avertizat că intrarea Finlandei în NATO în acest an va crea „probleme” și a anunțat o întărire militară la frontiera de nord-vest.

Boris Pistorius, în schimb, a mai afirmat în interviul acordat presei germane că este momentul ca țările europene să se adapteze unui peisaj geopolitic în schimbare, în special datorită faptului că Statele Unite și-ar putea reduce prezența pe continent.

„Va dura ca industria de apărare să își sporească capacitățile. Acum avem în jur de 5-8 ani să revenim din urmă, atât în ceea ce privește forțele armate, cât și industria și societatea”, a îndemnat acesta.
