---
title: "UE a adoptat sancțiuni împotriva celui mai mare producător rus de diamante"
url: https://radiomoldova.md/p/27969/ue-a-adoptat-sanctiuni-impotriva-celui-mai-mare-producator-rus-de-diamante
published: 2024-01-04T08:45:59Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# UE a adoptat sancțiuni împotriva celui mai mare producător rus de diamante

> Uniunea Europeană a anunțat, miercuri, că a adoptat sancțiuni împotriva celui mai mare producător rus de diamante, grupul public Alrosa, și a directorului său general, în cadrul unui pachet de măsuri adoptat în decembrie ca urmare a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, informează AFP și Reuters, potrivit Agerpres.

Uniunea Europeană a anunțat, miercuri, că a adoptat sancțiuni împotriva celui mai mare producător rus de diamante, grupul public Alrosa, și a directorului său general, în cadrul unui pachet de măsuri adoptat în decembrie ca urmare a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, informează AFP și Reuters, potrivit Agerpres.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/84fb2cee-e45b-4b2d-8c8b-1dc7181b6ff3.jpg)

Cele 27 de state membre au adăugat Alrosa, cel mai mare producător de diamante din lume, și pe patronul său Pavel Marinîcev pe lista lor neagră a entităților și persoanelor aflate sub incidența acestor sancțiuni, care prevăd în special înghețarea activelor și o interdicție de ședere în UE. Potrivit UE, Alrosa, care produce 90% dintre diamantele ruse, „constituie o parte importantă a unui sector economic ce furnizează venituri substanțiale guvernului” rus.

Sancțiunile europene privind diamantele naturale sau sintetice și bijuteriile au intrat în vigoare pe 1 ianuarie. Cele ce vizează diamantele ruse prelucrate în țări terțe vor intra în vigoare în septembrie. Acesta este cel de-al 12-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie 2022. Moscova este acuzată că își finanțează o parte din războiul său împotriva Ucrainei datorită comerțului profitabil cu diamante, care reprezintă o cifră de afaceri de circa patru-cinci miliarde de dolari pe an.

 Belgia a renunțat la reticențele sale cu privire la aceste sancțiuni, decise de țările din G7, și a propus soluții, în special prin intermediul unui sistem de urmărire pentru a le face eficiente fără a penaliza propria industrie, una înfloritoare la Anvers, în nord-vestul țării.
