---
title: "Alerte de călătorie în Suedia și Finlanda, în legătură cu condițiile meteo extreme"
url: https://radiomoldova.md/p/27992/alerte-de-calatorie-in-suedia-si-finlanda-in-legatura-cu-conditiile-meteo-extreme
published: 2024-01-04T12:29:21Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Alerte de călătorie în Suedia și Finlanda, în legătură cu condițiile meteo extreme

> Autoritățile din Finlanda și Suedia au emis avertisment urmare a scăderii temperaturii în anumite regiuni. Institutul suedez de meteorologie a emis avertisment de vreme rea pentru regiunile Skåne și Blekinge. Avertizarea este valabilă pentru perioada 3 – 6 ianuarie 2024. În aceste condiții, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a emis alerte de călătorie în aceste țări.

Autoritățile din Finlanda și Suedia au emis avertisment urmare a scăderii temperaturii în anumite regiuni. Institutul suedez de meteorologie a emis avertisment de vreme rea pentru regiunile Skåne și Blekinge. Avertizarea este valabilă pentru perioada 3 – 6 ianuarie 2024. În aceste condiții, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a emis alerte de călătorie în aceste țări.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/3b2ce965-8d2a-44e6-bce7-8519239c2935.jpg)

*„Cetățenii sunt îndemnați să verifice avertizările meteorologice, înainte de a-și planifica călătoriile și dis*ponibilitatea rutelor alternative de deplasare.
Cetățenii Republicii Moldova care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, pot contacta Ambasada la numărul de telefon +46769423423 sau la adresa de e-mail stockholm@mfa.gov.md”*, se arată într-un comunicat al MAEIE.

Institutul Meteorologic Finlandez, din cauza condițiilor meteo nefavorabile a emis cod portocaliu pe tot teritoriul țării. Sunt așteptate precipitații semnificative, până la 25 cm de zăpadă și temperaturi scăzute de până la - 40 °C.

În aceste condiții meteorologice sunt posibile întârzieri în traficul cu transportul public, anularea curselor, blocarea și închiderea traseelor.
