---
title: "Finlanda va continua să blocheze punctele de trecere la frontiera cu Federația Rusă"
url: https://radiomoldova.md/p/28367/finlanda-va-continua-sa-blocheze-punctele-de-trecere-la-frontiera-cu-federatia-rusa
published: 2024-01-11T12:45:00Z
language: ro
author: "Valeria Văcărescu"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Finlanda va continua să blocheze punctele de trecere la frontiera cu Federația Rusă

> Finlanda va prelungi măsura privind închiderea frontierei cu Federația Rusă până pe 11 februarie, a transmis joi Ministerul de Interne, confirmând rapoartele anterioare conform cărora toate punctele de trecere vor rămâne închise, scrie Rador.

Finlanda va prelungi măsura privind închiderea frontierei cu Federația Rusă până pe 11 februarie, a transmis joi Ministerul de Interne, confirmând rapoartele anterioare conform cărora toate punctele de trecere vor rămâne închise, scrie [Rador](https://www.rador.ro/).

![digi24.ro](https://storage.radiomoldova.md/images/e2dac0e6-fee6-455b-ae34-155c08bcf031.jpg)

*Sursa: digi24.ro*

Ministrul Agriculturii și Pădurilor, Sari Essayah, a declarat miercuri pentru postul național de televiziune YLE că granița, programată a se redeschide pe 15 ianuarie, va rămâne închisă. 

Finlanda și-a închis frontiera cu Rusia la sfârșitul anului trecut, ca răspuns la un flux tot mai mare de solicitanți de azil, despre care a spus că este o măsură orchestrată de Moscova, acuzație pe care Kremlinul o neagă. 

Când două puncte de trecere a frontierei s-au redeschis pentru scurt timp în decembrie, peste 300 de solicitanți de azil au intrat dinspre Rusia în două zile, a anunțat serviciul finlandez de frontieră, după care Finlanda a închis întreaga graniță pentru încă o lună. 

*„Pe baza informațiilor colectate de autorități, este probabilă amenințarea ca fenomenul să repornească și să se extindă așa cum s-a întâmplat anterior”*, a transmis joi Ministerul de Interne printr-un comunicat.
