---
title: "Armata rusă transmite că a doborât drone ucrainene deasupra Moscovei și regiunii Leningrad"
url: https://radiomoldova.md/p/28696/armata-rusa-transmite-ca-a-doborat-drone-ucrainene-deasupra-moscovei-si-regiunii-leningrad
published: 2024-01-18T06:46:53Z
language: ro
author: "Ionela Golban"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Armata rusă transmite că a doborât drone ucrainene deasupra Moscovei și regiunii Leningrad

> Ministerul rus al Apărării a anunțat joi dimineață că unitățile sale de apărare aeriană au interceptat și distrus o dronă ucraineană deasupra regiunii Moscova și o a doua deasupra regiunii Leningrad, care înconjoară al doilea oraș ca mărime al țării, Sankt Petersburg, relatează News.ro.

Ministerul rus al Apărării a anunțat joi dimineață că unitățile sale de apărare aeriană au interceptat și distrus o dronă ucraineană deasupra regiunii Moscova și o a doua deasupra regiunii Leningrad, care înconjoară al doilea oraș ca mărime al țării, Sankt Petersburg, relatează [News.ro.](https://www.news.ro/externe/armata-rusa-afirma-ca-a-doborat-drone-ucrainene-deasupra-regiunilor-moscova-si-leningrad-1922401418062024010821464420)

![](https://storage.radiomoldova.md/images/2526482c-f055-41a3-9e12-d441a1da2013.jpg)

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, declarase anterior pe Telegram că unitățile de apărare aeriană au doborât o dronă în timp ce aceasta se îndrepta spre capitală. Fragmentele au atins solul, dar nu s-au înregistrat pagube sau victime.

Atacul asupra regiunii Leningrad a vizat un terminal petrolier de la Marea Baltică, potrivit publicației ruse SHOT, care a citat surse anonime.

Autoritățile ruse au raportat, de asemenea, un nou atac cu rachete asupra orașului Belgorod, situat în apropiere de granița ruso-ucraineană. Guvernatorul regional Viaceslav Gladkov a declarat că apărarea aeriană a doborât toate cele 10 rachete, dar că o persoană a fost rănită.
