---
title: "Navă de război americană a traversat Strâmtoarea Taiwan, stârnind nemulțumirea Chinei"
url: https://radiomoldova.md/p/29111/nava-de-razboi-americana-a-traversat-stramtoarea-taiwan-starnind-nemultumirea-chinei
published: 2024-01-25T04:17:28Z
language: ro
author: "Ionela Golban"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Navă de război americană a traversat Strâmtoarea Taiwan, stârnind nemulțumirea Chinei

> O primă navă de război americană a navigat miercuri prin Strâmtoarea Taiwan, după alegerile prezidențiale și parlamentare care au avut loc recent pe insulă, stârnind nemulțumirea Beijingului, transmite Agerpres.ro.

O primă navă de război americană a navigat miercuri prin Strâmtoarea Taiwan, după alegerile prezidențiale și parlamentare care au avut loc recent pe insulă, stârnind nemulțumirea Beijingului, transmite [Agerpres.ro.](https://www.agerpres.ro/politica-externa/2024/01/25/marina-sua-trimite-prima-nava-de-razboi-prin-stramtoarea-taiwan-dupa-alegerile-din-insula--1237687)

![](https://storage.radiomoldova.md/images/661a0cb8-958f-4f96-8c1c-4b2b6cacd940.jpg)

Marina SUA a declarat că distrugătorul USS John Finn a tranzitat printr-un coridor din strâmtoarea Taiwan care se afla „dincolo de apele teritoriale ale oricărui stat de coastă”.

„Tranzitul navei John Finn prin Strâmtoarea Taiwan demonstrează angajamentul Statelor Unite de a susține libertatea de navigație pentru toate națiunile ca principiu”, a spus marina americană în declarația sa.

Armata chineză a spus că misiunea navei americane a avut o conotație provocatoare, menită să atragă atenția, și că forțele sale au monitorizat și au avertizat nava.

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că nava a navigat în direcția sud prin strâmtoare, adăugând că a monitorizat deplasarea, iar situația este una „normală”.

Ultima trecere anunțată de către Marina SUA a unei nave de război prin strâmtoare a fost la începutul lunii noiembrie, alături de o fregată canadiană.
