---
title: "Reformele implementate de Guvern, discutate de Dorin Recean cu președinta Comisiei pentru apărare a Senatului României, Nicoleta Pauliuc"
url: https://radiomoldova.md/p/30417/reformele-implementate-de-guvern-discutate-de-dorin-recean-cu-presedinta-comisiei-pentru-aparare-a-senatului-romaniei-nicoleta-pauliuc
published: 2024-02-16T07:33:58Z
language: ro
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Reformele implementate de Guvern, discutate de Dorin Recean cu președinta Comisiei pentru apărare a Senatului României, Nicoleta Pauliuc

> Eforturile comune de securitate, posibilitățile de dezvoltare economică și susținerea României în parcursul european al țării noastre au fost discutate de prim-ministrul Dorin Recean în cadrul întrevederii cu președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României, Nicoleta Pauliuc.

Eforturile comune de securitate, posibilitățile de dezvoltare economică și susținerea României în parcursul european al țării noastre au fost discutate de prim-ministrul Dorin Recean în cadrul întrevederii cu președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României, Nicoleta Pauliuc.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/d4513bb0-a5b4-4120-8ec9-a92cfe9a8ddb.jpg)

În cadrul dialogului, șeful Executivului a apreciat sprijinul autorităților de la București în procesul de integrare europeană a țării noastre și relațiile bilaterale solide. Oficialii au mai discutat despre proiectele comune și reformele implementate de Guvernul Republicii Moldova. 

Președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României, Nicoleta Pauliuc, a efectuat o vizită la Chișinău în contextul organizării, în perioada 15-16 februarie, a Forumului Internațional „Siguranța Online a Copiilor”.
