---
title: "Peste 46 de mii de persoane au traversat frontiera de stat în ultimele 24 de ore. Șapte - au primit interdicția de a intra în țară"
url: https://radiomoldova.md/p/31667/peste-46-de-mii-de-persoane-au-traversat-frontiera-de-stat-in-ultimele-24-de-ore-sapte--au-primit-interdictia-de-a-intra-in-tara
published: 2024-03-10T07:50:20Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Peste 46 de mii de persoane au traversat frontiera de stat în ultimele 24 de ore. Șapte - au primit interdicția de a intra în țară

> Șapte persoane au primit interdicția de a intra în Republica Moldova. Deși nu a fost precizată cauza pentru care au primit refuz, Poliția de Frontieră informează că au fost înregistrate mai multe încălcări în ultimele 24 de ore. Cele mai multe s-au referit la încălcarea regulilor de folosire a vinietei, a regimului punctelor de trecere și cel al zonei de frontieră, dar și a regulilor de ședere pe teritoriul țării. În același timp, două persoane au încercat să traverseze ilegal frontiera, iar un mijloc de transport a fost identificat cu consemn național.

Șapte persoane au primit interdicția de a intra în Republica Moldova. Deși nu a fost precizată cauza pentru care au primit refuz, Poliția de Frontieră informează că au fost înregistrate mai multe încălcări în ultimele 24 de ore. Cele mai multe s-au referit la încălcarea regulilor de folosire a vinietei, a regimului punctelor de trecere și cel al zonei de frontieră, dar și a regulilor de ședere pe teritoriul țării. În același timp, două persoane au încercat să traverseze ilegal frontiera, iar un mijloc de transport a fost identificat cu consemn național.

![IGPF](https://storage.radiomoldova.md/images/0edfc414-44d3-4f37-928c-0eae6fb3edf4.jpg)

*Sursa: IGPF*

Potrivit Poliției de Frontieră, ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost traversată de peste 46 de mii de persoane, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – puțin peste 23 de mii. Mai mult de jumătate dintre ei au fost cetățeni străini, ceilalți fiind moldoveni. 

Cea mai „activă” frontieră a fost cu România, fiind urmată de granița moldo - ucraineană și, mai apoi, frontiera aeriană. 

Cu referire la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de aproximativ 11 mii de treceri.
