---
title: "Alertă cu bombă lângă Ministerul de Interne. Obiecte explozibile nu au fost depistate"
url: https://radiomoldova.md/p/32120/alerta-cu-bomba-langa-ministerul-de-interne-obiecte-explozibile-nu-au-fost-depistate
published: 2024-03-19T08:05:00Z
language: ro
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Alertă cu bombă lângă Ministerul de Interne. Obiecte explozibile nu au fost depistate

> O alertă cu bombă a fost declanșată, marți, 19 martie, în apropierea sediului Ministerului Afacerilor Interne, după ce într-un coș de gunoi a fost depistat un pachet suspect. Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție a din municipiul Chișinău, Natalia Stati, în urma verificărilor efectuate de organele specializate, nu au fost identificate obiecte explozibile, în interiorul pachetului fiind doar hârtii.

O alertă cu bombă a fost declanșată, marți, 19 martie, în apropierea sediului Ministerului Afacerilor Interne, după ce într-un coș de gunoi a fost depistat un pachet suspect. Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție a din municipiul Chișinău, Natalia Stati, în urma verificărilor efectuate de organele specializate, nu au fost identificate obiecte explozibile, în interiorul pachetului fiind doar hârtii.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/7579eca9-4d9f-4fc0-95fb-50257b6737cd.jpg)

Amintim că, luni, 18 martie, o alertă cu bombă a avut loc la Liceul „Natalia Gheorghiu” din sectorul Rîșcani al Capitalei. La fața locului au intervenit specialiștii din cadrul serviciului „Bombteh”. Elevii și profesorii au fost evacuați, iar zona a fost încercuită. În urma verificărilor la fața locului, serviciile specializate nu au depistat obiecte explozibile.

Potrivit Poliției, apelul la 112 a fost făcut de un bărbat.

În continuare, oamenii legii întreprind acțiuni pentru a identifica persoana care a efectuat apelul.
