---
title: "Premierul Dorin Recean a fost primit la Palatul Elisabeta din București"
url: https://radiomoldova.md/p/32584/premierul-dorin-recean-a-fost-primit-la-palatul-elisabeta-din-bucuresti
published: 2024-03-27T17:05:00Z
language: ro
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Premierul Dorin Recean a fost primit la Palatul Elisabeta din București

> Casa Regală a României promovează interesele Republicii Moldova în toate capitalele europene și sprijină țara noastră în eforturile de creștere și modernizare a economiei, inclusiv prin stimularea investițiilor străine, a declarat prim-ministrul Dorin Recean la o întâlnire cu Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu, la Palatul Elisabeta din București.

Casa Regală a României promovează interesele Republicii Moldova în toate capitalele europene și sprijină țara noastră în eforturile de creștere și modernizare a economiei, inclusiv prin stimularea investițiilor străine, a declarat prim-ministrul Dorin Recean la o întâlnire cu Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu, la Palatul Elisabeta din București.

![Facebook](https://storage.radiomoldova.md/images/00ae1374-d1f1-4a4d-9e97-393294c1c3a4.jpg)

*Sursa: Facebook*

Șeful Executivului de la Chișinău a exprimat recunoștință pentru susținerea necondiționată a Casei Regale în parcursul european al Republicii Moldova.

Oficialii au vorbit și despre cea de-a doua ediție a Forumului Economic cu genericul „Investiții, Inovare, Integrare Europeană”, organizat la Chișinău în luna februarie, sub auspiciul Familiei Regale. În acest context, a fost subliniată importanța evenimentelor comune care dezvoltă parteneriate între mediul antreprenorial și promovează oportunitățile de investiții în țara noastră.
