---
title: "Atacuri aeriene rusești asupra Harkovului: 3 morți, numărul răniților crește la 28"
url: https://radiomoldova.md/p/34738/atacuri-aeriene-rusesti-asupra-harkovului-3-morti-numarul-ranitilor-creste-la-28
published: 2024-05-17T19:21:49Z
language: ro
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Atacuri aeriene rusești asupra Harkovului: 3 morți, numărul răniților crește la 28

> Cel puțin trei persoane au fost ucise, iar alte 28 au fost rănite, în timpul unui atac aerian asupra orașului ucrainean Harkov. Șeful Administrației militare a regiunii, Oleg Siniegubov, a acuzat Federația Rusă de bombardament. Potrivit oficialului ucrainean, armata rusă ar fi folosit bombe aeriene ghidate. Moscova nu a comentat, deocamdată, acuzațiile, și nici nu a revendicat atacul.

Cel puțin trei persoane au fost ucise, iar alte 28 au fost rănite, în timpul unui atac aerian asupra orașului ucrainean Harkov. Șeful Administrației militare a regiunii, Oleg Siniegubov, a acuzat Federația Rusă de bombardament. Potrivit oficialului ucrainean, armata rusă ar fi folosit bombe aeriene ghidate. Moscova nu a comentat, deocamdată, acuzațiile, și nici nu a revendicat atacul.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/81887957-a8b0-4334-8e14-d08ff5f3c30f.jpg)

„*Un total de 19 persoane au fost rănite. Sunt 18 bărbați și o femeie. Vârstele lor sunt cuprinse între 20 și 60 de ani. Patru persoane sunt în stare gravă. Restul sunt în stare moderată*”. Syniegubov a adăugat că cei doi dintre bărbații uciși aveau aproximativ 45 de ani, scrie Pravda.com.

Terehov a raportat că, începând cu ora 20:32, numărul victimelor și deceselor în atacul rus a crescut.

„*Trei uciși de ruși, 28 de răniți*”.

Precizăm că alerta de raid aerian a răsunat timp de 16 ore la Harkov. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că agresorul a avansat circa 10 kilometri în regiune, însă situația s-a stabilizat. Iar un înalt oficial militar din cadrul NATO a spus că trupele Moscovei „nu dispun de forțele necesare pentru a realiza o breșă strategică”. Între timp, oamenii din Harkov continuă să plece în zone sigure, din cauza ofensivei lansate de ruși în data de 10 mai.

Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a declarat că apărătorii ucraineni opun rezistență agresorului și că principala țintă a Moscovei este orașul Volceansk. Iar comandantul suprem aliat în Europa, Christopher Cavoli, consideră că armata rusă nu dispune de forțele necesare pentru a face un progres în regiunea Harkov.
