---
title: "Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute și în Letonia"
url: https://radiomoldova.md/p/357/permisele-de-conducere-moldovenesti-vor-fi-recunoscute-si-in-letonia
published: 2022-11-30T14:55:42Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute și în Letonia

> Republica Moldova și Letonia vor începe negocierile privind recunoașterea și conversiunea permiselor de conducere. În acest sens, Cabinetul de miniștri a acceptat inițierea negocierilor asupra unui acord între cele două state.

Republica Moldova și Letonia vor începe negocierile privind recunoașterea și conversiunea permiselor de conducere. În acest sens, Cabinetul de miniștri a acceptat inițierea negocierilor asupra unui acord între cele două state.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/feb3193c-b3c3-4857-8561-32cffad489d8.jpg)

Prin urmare atât cetățenii moldoveni cât și cei letoni după stabilirea reședinței pe teritoriul celeilalte țări, vor beneficia de dreptul de a-și converti permisul de conducere, fără a susține examene suplimentare în acest sens.

Posesia permisului de conducere va asigura dreptul cetățenilor de a conduce vehicule în trafic internațional și angajarea acestora în câmpul muncii aferent domeniului transporturilor.
