---
title: "Președintele raionului Edineț, Nicolai Melnic, condamnat pentru huliganism"
url: https://radiomoldova.md/p/35827/presedintele-raionului-edinet-nicolai-melnic-condamnat-pentru-huliganism
published: 2024-06-13T11:02:11Z
language: ro
author: "Ecaterina Arvintii"
section: "Justiție"
source: radiomoldova.md
---

# Președintele raionului Edineț, Nicolai Melnic, condamnat pentru huliganism

> Președintele raionului Edineț, Nicolai Melnic, a fost găsit vinovat și condamnat penal pentru huliganism. Funcționarul a fost amendat cu 550 unități convenționale, echivalentul sumei de 27 500 lei, prin decizia Judecătoriei Edineț, sediul centru, din 10 iunie. Contactat pentru o reacție, alesul local a refuzat să discute cu jurnaliștii „Teleradio-Moldova”. Reprezentanții Consiliului raional Edineț au declarat că Melnic va face declarații atunci „când va fi pregătit”.

Președintele raionului Edineț, Nicolai Melnic, a fost găsit vinovat și condamnat penal pentru huliganism. Funcționarul a fost amendat cu 550 unități convenționale, echivalentul sumei de 27 500 lei, prin decizia Judecătoriei Edineț, sediul centru, din 10 iunie. Contactat pentru o reacție, alesul local a refuzat să discute cu jurnaliștii „Teleradio-Moldova”. Reprezentanții Consiliului raional Edineț au declarat că Melnic va face declarații atunci „când va fi pregătit”.

![moldovacurata.md](https://storage.radiomoldova.md/images/4a58760f-5fd8-49b1-ab4e-ab850119b851.jpg)

*Sursa: moldovacurata.md*

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, președintele raionului Edineț ar fi acționat „cu agresivitate”, fără motive întemeiate, față de o femeie în vârstă de 28 de ani. Mai exact, acesta a fost acuzat și găsit vinovat că o îmbrâncit tânăra și i-a aplicat o lovitură cu palma peste mână, astfel cauzându-i dureri fizice și, în consecință, deteriorându-i telefonul mobil. 

Victima a declarat că a încerca să înregistreze cu telefonul mobil faptul că la volanul automobilului de serviciu în care se afla funcționarul era o persoană care nu face parte din personalul instituției.

Incidentul a avut loc, potrivit Procuraturii Generale, pe 5 iulie 2023, într-un loc public.

Nicolai Melnic a pledat nevinovat, solicitând să fie achitat.

Jurnaliștii „Teleradio-Moldova” l-au contactat pe funcționar pentru o reacție. Acesta nu a răspuns apelurilor. Reprezentanții Consiliului raionul Edineț au precizat că Melnic va răspunde la întrebări și va veni cu o reacție atunci când „va fi pregătit”. 

De precizat că sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel, în termen de 15 zile, la Curtea de Apel Bălți.
