---
title: "ANSP nu confirmă cazul de poliomilită la un copil de un an"
url: https://radiomoldova.md/p/35980/ansp-nu-confirma-cazul-de-poliomilita-la-un-copil-de-un-an
published: 2024-06-17T11:55:30Z
language: ro
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# ANSP nu confirmă cazul de poliomilită la un copil de un an

> Suspiciunea de poliomielită la un copil de un an din capitală nu a fost confirmată de rezultatele analizei de laborator realizată de Agenția Națională de Sănătate Publică(ANSP). Șefa serviciului de presă al Agenției, Olesea Croitoru, a declarat pentru Teleradio-Moldova că rezultatele sunt negative.

Suspiciunea de poliomielită la un copil de un an din capitală nu a fost confirmată de rezultatele analizei de laborator realizată de Agenția Națională de Sănătate Publică(ANSP). Șefa serviciului de presă al Agenției, Olesea Croitoru, a declarat pentru Teleradio-Moldova că rezultatele sunt negative.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/f71fb715-7c44-4d4b-a32c-cb6c8ca3c494.jpg)

Menționăm că dimineața, la ședința primăriei, șeful Direcției generale de asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, a anunțat cu îngrijorare despre un caz suspect de paralizie flască, la un copil de un an. El a precizat că paralizia flască e un simptom specific poliomielitei și a îndemnat părinții să-și vaccineze copiii. 

În Republica Moldova, în 1991 a fost înregistrat ultimul caz de poliomelită - o boală infecțioasă acută, care afectează în special copiii, fiind însoțită adesea de lezarea sistemului nervos central, de paralizii flasce ale membrelor, provocând, de regulă, complicații grave.
