---
title: "UPDATE Atac terorist în Daghestan: 15 polițiști, un preot și mai mulți civili au fost uciși"
url: https://radiomoldova.md/p/36253/update-atac-terorist-in-daghestan-15-politisti-un-preot-si-mai-multi-civili-au-fost-ucisi
published: 2024-06-24T04:11:00Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# UPDATE Atac terorist în Daghestan: 15 polițiști, un preot și mai mulți civili au fost uciși

> UPDATE: Cel puțin 15 polițiști, un preot, dar și mai mulți civili au fost uciși în atacurile teroriste comise aseară în regiunea rusă Daghestan. Au fost vizate două biserici ortodoxe, o sinagogă și un post al poliției rutiere în orașele Derbent și Mahacikala.

UPDATE: Cel puțin 15 polițiști, un preot, dar și mai mulți civili au fost uciși în atacurile teroriste comise aseară în regiunea rusă Daghestan. Au fost vizate două biserici ortodoxe, o sinagogă și un post al poliției rutiere în orașele Derbent și Mahacikala.

![antena3.ro](https://storage.radiomoldova.md/images/9aae5716-4a72-4e6d-9ca8-1f73598f3cfa.jpg)

*Sursa: antena3.ro*

**Știrea inițială:** Șase polițiști și un preot ortodox au fost uciși, iar alți 12 polițiști au fost răniți în atacurile comise duminică de bărbați necunoscuți asupra a două biserici ortodoxe, a unei sinagogi și a unui post al poliției rutiere în orașele Derbent și Mahacikala din Daghestan, republică majoritar musulmană din Caucazul rus, transmit Reuters și EFE, citând Ministerul de interne regional.

*„În jurul orei 18:00, în Derbent, persoane necunoscute au tras cu arme automate asupra unei sinagogi și a unei biserici”,* a informat ministerul pe Telegram, potrivit Agerpres.

Potrivit agenției RIA, citată de Reuters, un preot și un paznic al bisericii au fost uciși. 

Ulterior, biroul primarului a raportat că, după atac, sinagoga a luat foc. Angajați ai Ministerului pentru Situații de Urgență sting incendiul.

Imagini cu sinagoga cuprinsă de foc și coloane dense de fum au fost difuzate de televiziunea publică rusă.

Atacul a avut loc în ziua în care rușii ortodocșii sărbătoresc Rusaliile.

Potrivit Ministerului de Interne din Daghestan, a fost activat planul de interceptare, iar identitatea atacatorilor este în curs de a fi stabilită.

Un alt atac s-a produs duminică la un post de poliție din Mahacikala, la circa 125 kilometri nord de Derbent și principalul oraș din Daghestan, o regiune majoritar musulmană din sudul Rusiei.
