---
title: "Scăderea numărului populației Republicii Moldova influențează negativ și dezvoltarea economică a țării, susțin analiștii"
url: https://radiomoldova.md/p/37163/scaderea-numarului-populatiei-republicii-moldova-influenteaza-negativ-si-dezvoltarea-economica-a-tarii-sustin-analistii
published: 2024-07-13T08:09:13Z
language: ro
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Scăderea numărului populației Republicii Moldova influențează negativ și dezvoltarea economică a țării, susțin analiștii

> Populația Republicii Moldova continuă să scadă semnificativ. Conform datelor Biroului Național de Statistică, numărul locuitorilor s-a redus cu 69 de mii anul trecut, astfel încât la începutul acestui an au rămas 2.423.300 de persoane cu reședință obișnuită. Factorii care contribuie la această depopulare sunt multipli: migrația, sporul natural negativ și îmbătrânirea populației, afirmă experții. Toate aceste fenomene au un impact negativ asupra dezvoltării economice a țării. Subiectul a fost discutat astăzi în emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

Populația Republicii Moldova continuă să scadă semnificativ. Conform datelor Biroului Național de Statistică, numărul locuitorilor s-a redus cu 69 de mii anul trecut, astfel încât la începutul acestui an au rămas 2.423.300 de persoane cu reședință obișnuită. Factorii care contribuie la această depopulare sunt multipli: migrația, sporul natural negativ și îmbătrânirea populației, afirmă experții. Toate aceste fenomene au un impact negativ asupra dezvoltării economice a țării. Subiectul a fost discutat astăzi în emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/b58fcfcf-9b96-44f1-9a48-e8210f50ba40.jpg)

În ultimii patru ani, Republica Moldova a înregistrat cel mai negativ spor natural. În 2019, s-au născut 32.423 de copii, iar anul trecut numărul a scăzut la 24.000. 

Aceste date îngrijorătoare sunt influențate și de rata foarte scăzută a fertilității, a afirmat cercetătoarea Centrului de Cercetări Demografice, Olga Poalelungi.

*„Rata de fertilitate într-adevăr este foarte mică la noi, 1,69, în comparație cu rata de fertilitate în UE, acolo e 1,46. Avem o anumită oportunitate, dar menținem rata de fertilitate și preîntâmpinăm emigrarea populației tinere, să restabilim echilibrul demografic, să nu fie cădere bruscă, într-un fel să asigurăm o corelare a categoriilor de vârstă diferită”*, a declarat Olga Poalelungi.

Republica Moldova se confruntă cu un spor natural negativ, numărul deceselor depășind pe cel al nașterilor. Această tendință se observă și în raionul Șoldănești. În 2023, s-au născut doar 288 de copii în raion, comparativ cu 439 în 2019, a declarat președinta raionului, Aliona Pînzari.

*„Tot mai puțini copii se nasc, pe când rata persoanelor decedate este în creștere din an ce trece cu aproape 16%. Dacă în 2019 au decedat 521 persoane, în 2023 au decedat 534 de persoane”*, a declarat Aliona Pînzari.   

Scăderea numărului populației Republicii Moldova influențează negativ și dezvoltarea economică a țării, susține analistul economic, Viore Gârbu. Potrivit lui, țara noastră se confruntă cu lipsa forței de muncă.  

*„Exodul masiv al populației din R. Moldova care participă în circuitul economic din alte economii și contribuie la dezvoltarea economică a celor economii, acest lucru se produce în detrimentul țării noastre. Toate aceste aspecte sunt foarte importante. Mărimea unei economii este legată de mărimea forței de muncă”*, a menționat Viorel Gârbu. 

Potrivit sociologilor, 80% din numărul total de orașe au în jur de 20 de mii de locuitori, acestea fiind considerate orașe mici. Doar raioanele Ungheni și Cahul au o populație de peste 30 de mii de locuitori, ceea ce le face mai atractive.
