---
title: "Un adolescent a decedat, după ce s-a izbit cu motocicleta într-un camion la Comrat"
url: https://radiomoldova.md/p/37761/un-adolescent-a-decedat-dupa-ce-s-a-izbit-cu-motocicleta-intr-un-camion-la-comrat
published: 2024-07-26T08:37:38Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Regional"
source: radiomoldova.md
---

# Un adolescent a decedat, după ce s-a izbit cu motocicleta într-un camion la Comrat

> Un adolescent de 17 ani a decedat în urma unui accident care a avut loc în satul Chirsova din municipiul Comrat. Tragedia a avut loc aseară, în jurul orei 20:00. Informația a fost confirmată pentru Teleradio-Moldova, de ofițera de presă la Inspectoratul General de Poliție, Mariana Bețivu.

Un adolescent de 17 ani a decedat în urma unui accident care a avut loc în satul Chirsova din municipiul Comrat. Tragedia a avut loc aseară, în jurul orei 20:00. Informația a fost confirmată pentru Teleradio-Moldova, de ofițera de presă la Inspectoratul General de Poliție, Mariana Bețivu.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/8ca35c43-f149-4dd7-90ca-e5ec74f7f2d0.jpg)

Potrivit sursei citate, un minor care conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare, deplasându-se pe un drum secundar, nu a acordat prioritate de trecere unui vehicul de mare tonaj, condus de bărbat de 31 de ani, care se deplasa pe drumul principal în direcția nord.

În urma accidentului, motociclistul a decedat pe loc.

Șoferul camionului a fost supus unui test de alcool, care a indicat un rezultat negativ.

Vehiculele au fost ridicate și transportate la parcarea specială din municipiul Comrat.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.
