---
title: "Un șofer pe ruta R. Moldova-Rusia riscă să fie cercetat pentru că transporta acte false "
url: https://radiomoldova.md/p/38063/un-sofer-pe-ruta-r-moldova-rusia-risca-sa-fie-cercetat-pentru-ca-transporta-acte-false
published: 2024-08-01T10:32:03Z
language: ro
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Un șofer pe ruta R. Moldova-Rusia riscă să fie cercetat pentru că transporta acte false 

> Un șofer pe ruta Republica Moldova-Rusia riscă să fie cercetat pentru deținerea de documente falsificate, după ce a acceptat rolul de curier. Cazul a fost depistat în punctul de trecere a frontierei Sculeni.

Un șofer pe ruta Republica Moldova-Rusia riscă să fie cercetat pentru deținerea de documente falsificate, după ce a acceptat rolul de curier. Cazul a fost depistat în punctul de trecere a frontierei Sculeni.

![Telegram: Poliția de Frontieră](https://storage.radiomoldova.md/images/8ddf2f83-61f4-40d3-891e-169ef01d0ce5.jpg)

*Sursa: Telegram: Poliția de Frontieră*

Potrivit Poliției de Frontieră, un conațional de 31 de ani s-a prezentat în calitate de șofer pe ruta Moldova-Rusia. Ca urmare a controlului în linia a doua, pe torpedou a fost observat un plic, în care erau două permise de conducere moldovenești. 

Cercetările ulterioare, cu tehnica specială, a stabilit prezența indicilor de falsificare în ambele documente. 

La audieri, tânărul a declarat că a fost rugat să transmită plicul, fără a cunoaște alte detalii despre acte și faptul că sunt falsificate. 

Documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei. Cercetările continuă.
